GSC: 117 dosare penale, întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

0
531

Un număr de 117 dosare penale au fost întocmite prin structurile abilitate ale MAI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, a informat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

GCS precizează că Poliţia a aplicat 329 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 20 martie 2020, au fost raportate 102.649 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.