Echipa de baschet din Bănie, în vrie

0
1439

SCMU Craiova va juca în grupa 7-12, contra celor mai modeste echipe din Liga Naţională

Dintr-o echipă care umplea Polivalenta la meciurile importante şi avea o medie de 2.000 de spectatori pe meci, cea de baschet masculin a Craiovei s-a transformat într-una care nu mai trezeşte niciun interes şi care se zbate undeva prin subsolul Ligii Naţionale. Voleibaliştii au fost campioni şi s-au abonat în ultimii ani la cupele europene, handbalistele fac un sezon de senzaţie pe plan european, singura echipă a municipalităţii (o excludem pe cea feminină de volei, care are un buget neînsemnat) care nu a făcut un minim de performanţă, asta însemnând măcar câştigarea unui meci în primul tur din play-off, este cea de baschet, în ciuda faptului că, de la deschiderea Polivalentei, a adunat, ca medie, cei mai mulţi spectatori. În fiecare sezon, cel puţin o problemă a fost invocată pentru lipsa de performanţă: bugetul redus sau întârziat, jucători care nu pun suflet, conducători care nu sunt capabili să rezolve o problemă cu viza, antrenori fără experienţă sau viză, etc. Actuala stagiune a adus echipa SCMU în cea mai joasă poziţie, iar momentul cel mai sugestiv a fost cuplajul de acum două săptămâni din Polivalentă, când, după meciul handbalistelor contra celor de la CSM Bucureşti, jumătate dintre spectatori au plecat, deşi urma partida baschetbaliştilor. Acum câţiva ani, echipa de baschet era „locomotiva” în astfel de cuplaje la Polivalentă, dar fanii s-au distanţat, degustaţi de lipsa de profesionalism şi de abnegaţie a celor implicaţi. Actuala stagiune este ratată din toate punctele de vedere, deşi în vară a fost adus un antrenor din Israel care ar fi trebuit să ridice ştacheta. În schimb, Rami Hadar a antrenat echipa rar, fiindcă nu a avut viză, iar elevii săi s-au clasat pe ultimul loc, fiindcă poziţia a opta cam asta înseamnă în actuala configuraţie a LNMB, care include echipele cu buget decent. Realizând că sezonul este compromis, Goran Martinic, unul dintre cei mai buni baschetbalişti care a evoluat în ultimii ani în România şi cel mai bun marcator al campionatului, şi-a luat tălpăşiţa din Bănie şi va încheia stagiunea în Ungaria.

O dată cu eşecul de pe teren propriu în faţa Timişoarei, baschetbaliştii au pierdut şi şansele matematice de a ajunge în Top 6, adică adevăratul campionat, în care se confruntă cele mai bune echipe, grupa 7-12 fiind practic pentru „pleava” Ligii Naţionale, fiind implicate echipele care fac figuraţie. Doar vreo 200 de spectatori au venit să vadă ruşinea, în Sala Polivalentă. Craiovenii au condus până la pauză, dar au terminat înfrânţi la diferenţă mare: 85-74 (18-18, 19-23, 26-17, 22-16).

Alb-albaştrii mai au două meciuri din sezonul regulat: deplasările Poli Iaşi şi Phoenix Galaţi, programate astăzi şi sâmbătă, dar pe cine mai interesează? Oricum se vor întâlni din nou cu aceste echipe în grupa 7-12. Au jucat pentru echipa lui Hadar contra Timişoarei: Siriscevic 19 puncte, Samuels 19, Aleksandrov 10, Mikulic 9, Reed 6, Vârnă 6, Orbeanu 3, Ionescu 2, Corneanu. Craiova va juca oricum în play-off, fiindcă nici dacă vrea nu poate rata unul dintre locurile 7-8, însă adevăratul obiectiv al sezonului viza intrarea în Top 6, fiindcă oricum în meciurile eliminatorii formaţia din Bănie nu contează.

Astăzi, de la ora 18, în Sala Polivalentă joacă echipa masculină de volei SCMU Craiova împotriva celor de la CSM Bucureşti, în etapa a 4-a a play-off-ului Diviziei A1.