Urmărire prin Craiova pentru prinderea unui şofer băut şi cu permisul suspendat

0
311

Mai mulţi conducători auto s-au ales cu dosare penale în acest week-end, după ce poliţiştii doljeni i-au prins în trafic, conducând băuţi. Unul dintre ei a încercat să scape, însă poliţiştii l-au urmărit şi l-au blocat în trafic, constatând, în plus, că avea şi permisul de conducere suspendat.

Astfel, potrivit IPJ Dolj, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 2.15, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Craiova, în timp se aflau în serviciul de patrulare, au observat un autoturism suspect, al cărui conducător atunci când a văzut echipajul de poliţie a mărit viteza de deplasare.

Poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia, reuşind să-l oprească pe strada „Henry Coandă”. Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui Bogdan T., de 24 de ani, din comuna Coşoveni, iar în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Totodată, întrucât emana miros de băuturi alcoolice, doljeanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean Craiova, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

 În aceeaşi noapte, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe Alin M., de 33 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Severinului, având o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean Craiova, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe Gheorghe V., de 46 de ani, din comuna Brădeşti, care conducea un autoturism pe Calea Bucureşti, având o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. ”Pe numele celor trei conducători auto s-au întocmit dosare penale, cercetările fiind continuate în conformitate cu prevederile legale”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.