Arestaţi pentru un prejudiciu de peste 7,3 milioane lei / Descinderi la evazionişti cu fier vechi

0
360

Patru administratori de societăţi care se ocupau cu colectarea deşeurilor de fier au fost reţinuţi pe 24 de ore, miercuri seara, în urma unei acţiuni a poliţiştilor IPJ Dolj. Oamenii legii au făcut 10 percheziţii în cartierul craiovean Faţa Luncii şi în comuna doljeană Lipovu la persoane suspectate că ar fi creat o adevărată reţea de firme fantomă, prin intermediul căreia au prejudiciat bugetul statului cu peste 7,3 milioane lei. Aseară, Tribunalul Dolj a emis mandate de arestare preventivă pentru trei dintre ei, faţă de a patra persoană, o femeie, fiind dispusă măsura arestării la domiciliu.

Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, sprijiniţi de mascaţi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj şi ofiţeri de specialitate din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au sunat deşteptarea, miercuri dimineaţa, la 10 adrese din municipiul Craiova şi din comuna doljeană Lipovu, la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi folosirea creditului într-un scop contrar intereselor societăţii.

Din cercetările efectuate de poliţişti până în prezent s-a stabilit că Mureş Iorgu, de 24 de ani, Silvia Gavrilă, 30 de ani, Iulian Gavrilă, de 37 de ani, toţi din Craiova şi Stela Radu, de 40 de ani, din oraşul Segarcea, judeţul Dolj, în perioada 2010 – 2011, respectiv ianuarie 2013 – ianuarie 2014, în calitate de asociaţi ori administratori ai unor societăţi comerciale, toate cu sediul în Craiova, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor documente fictive privind achiziţia unor importante cantităţi de deşeuri feroase şi neferoase de la societăţi fantomă, diminuând astfel obligaţiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului de cele trei societăţi, cu suma totală de peste 7.300.000 lei. Totodată, oamenii legii au stabilit că Mureş Iorgu, în calitate de administrator la două societăţi comerciale, a folosit în scop contrar intereselor celor două societăţi suma de 9.000.000 lei, iar pentru a se sustrage verificărilor financiar – contabile, a declarat fictiv sediul uneia dintre firme la o altă locaţie.

“În urma descinderilor efectuate, în baza mandatelor de aducere, au fost conduse la sediul I.P.J. Dolj cele patru persoane în vederea audierii şi aducerii la cunoştinţă a învinuirilor. Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore pentru toţi cei patru suspecţi, care au fost introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Cei patru suspecţi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu propunerea de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatelor de arestare preventivă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Aseară, judecătorii Tribunalului Dolj au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mureş Iorgu, Iulian Gavrilă şi Stela Radu, faţă de Silvia Gavrilă fiind dispusă măsura arestului la domiciliu, tot pe o perioadă de 30 de zile, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.