USL ar putea depune o moţiune simplă pentru demiterea lui Baconschi

0
413
Daniel Constantin

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, la sfârşitul săptămâniii trecute, că USL ar putea depune în Senat o moţiune simplă pentru demiterea ministrului de Externe, Teodor Baconschi, acest subiect urmând să fie discutat astăzi cu PSD. Daniel Constantin a afirmat că opoziţia doreşte amendarea politicii externe practicată de Guvernul Boc. „Luni vom discuta cu PSD posibilitatea depunerii unei moţiune simple comune a USL în Senat pentru demiterea ministrului de Externe, Teodor Baconschi. Am discutat deja această temă cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi cu secretarul general al PNL Radu Stroe. Vrem prin această moţiune să amendăm politica externă pe care Guvernul Boc o practică, nu suntem de acord cu ceea ce face diplomaţia românească de când este Baconschi în funcţie. Eşecurile sale sunt notabile, de la români jigniţi în cotidiene din Europa, până la eşecul Schengen şi lipsa totală de reacţie faţă de declaraţiile preşedintelui Parlamentului Ungariei, care trebuiau categoric amendate”, a spus liderul PC. El a precizat că ministrul de Externe, Teodor Baconschi, „nu mai reprezintă cu demnitate interesele românilor, iar Parlamentul poate amenda o politică externă care nu ne face cinste în momentul de faţă”.