Abuzul de medicamente duce la creşterea cazurilor de suferinţe hepatice

0
53

Utilizarea unui număr mare de medicamente, dar şi abuzul privind administrarea acestora au dus la creşterea numărului cazurilor de suferinţe hepatice, depistarea acestora făcându-se după investigaţii multiple, a spus, ieri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel.

„Din păcate a devenit o modă ca astăzi să se utilizeze multe medicamente. Dar nu numai aceasta, ci şi consumul de droguri, de etnobotanice şi combinaţia de medicament cu alcool, droguri sau etobotanice a dus la creşterea cazurilor de hepatopatii toxice. De cele mai multe ori pacienţii sunt suspectaţi de hepatită infecţioasă, când în fond suferinţa este provocată tocmai de abuzul de medicamente”, a precizat medicul. Terapia în cazul pacienţilor cu suferinţe multiple trebuie atent coroborate astfel încât medicamentele să se poată completa şi să nu creeze această suferinţă hepatică.Companiile de medicamente sunt sigur interesate să pună cât mai rapid pe piaţă molecule noi, dar acest lucru trebuie făcut întotdeauna numai după ce se confirmă efectele benefice ale tratamentelor, a adăugat Streinu Cercel. Potrivit acestuia, sunt tot mai multe suferinţe noi, iar medicii trebuie să reuşească să determine cauza acestora. Medicul a declarat că pe masa Parlamentului Uniunii Europene există un document care introduce medicina transfrontalieră începând cu 2020, iar până atunci trebuie coroborate legislaţiile.