Bursă Fulbright la Departamentul de Fizică

0
396
Facultatea de Științe beneficiază de o bursă Fulbright în cadrul Departamentului de Fizică și Astronomie al Universității Georgia Southern. Aceasta este a douăsprezecea bursă obținută la Universitatea din Craiova în cei 63 de ani de existență ai programului Fulbright în România.
Bursa a fost câștigată de Lect. univ. dr. Mihaela Tinca Udriștoiu, din cadrul Departamentului de Fizică, în urma unei competiții deschise. Programul de cercetare se desfășoară în perioada 01.12.2022 – 31.05.2023 și are ca scop implementarea cercetării bazate pe instrumente de evaluare în fizică. Prin acest obiectiv se urmărește evaluarea standardizată în România. De asemenea, vor fi studiate metodele active de predare și modul de implicare al studentului în activitățile de predare-învățare.