Reabilitarea Colegiului Național „Carol I”, o prioritate pentru Craiova  

1
3178

Reabilitarea Colegiului Național „Carol I” și a Operei Române Craiova depinde de constituirea unei comisii interministeriale care să pregăteacă hotărârea de guvern pentru demararea lucrărilor de execuție. Reprezentanții Primăriei Craiova solicită, și de această dată, ca această comisie să fie întocmită pentru a putea fi demarate lucrările de intervenție, care, conform ultimelor devize, au fost estimate la suma de peste 115 milioane de lei.

Autoritățile locale susțin că au făcut toate demersurile necesare pentru continuarea proiectului de reabilitare a Colegiului Național „Carol I” și a Operei Române Craiova. “Ca absolvent de Carol, m-a preocupat dintotdeauna soarta clădirii și a colegiului. Și, în calitate de primar, am făcut toate demersurile pentru a stopa degradarea clădirii și pentru găsirea soluțiilor necesare pentru reabilitarea sa. Fiind o clădire-monument istoric de categoria A, suntem obligați să ținem seama de rigorile legii. Iar reabilitarea unui monument precum Colegiul „Carol I” nu este deloc ușoară. Nu vorbim despre reabilitarea unor simple săli de clasă, vorbim de consolidarea unei clădiri – bijuterie arhitecturală, cu o vechime de peste un secol și peste care au trecut mai multe cutremure și care se întinde pe o suprafață de peste 4.000 metri pătrați”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

S-a încercat reabilitarea pe fonduri europene, prin POR

Situația deplorabilă în care a ajuns clădirea ar fi putut fi evitată, susțin reprezentanții municipalității craiovene, dacă se accesau fondurile europene din Programul Operațional Regional 2007 – 2013, prin care s-a reabilitat și Muzeul de Artă din Craiova. „Atunci a fost singura oportunitate de reabilitare a colegiului pe fonduri europene. De atunci, au mai fost fonduri europene pentru monumente, dar fără să aibă destinația de unități de învățământ și în limita a 5 milioane de euro, cu tot cu suma necesară pentru cofinanțare, mult prea puțin față de suma necesară reabilitării Colegiului și a Operei – care este de aproximativ 24 de milioane de euro”, a menționat edilul-șef al Craiovei.

Fondurile UE destinate unităților școlare nu au putut fi accesate

O altă axă pe fonduri europene a fost destinată unităților de învățământ, dar acea axă a fost dedicată strict colegiilor tehnice, iar Colegiul Național „Carol I” nu a putut să fie încadrat nici aici, fiind unul teoretic, mai arată reprezentanții Primăriei Craiova. „În plus, este un obiectiv care nu poate fi comparat cu nici un alt tip de proiect accesat pe fonduri europene datorită complexității sale funcționale – și aici mă refer la faptul că adăpostește două instituții cu funcționalități total diferite – o unitate de învățământ și una de cultură, dar și a sumelor mari necesare pentru reabilitare. Practic, reabilitarea Colegiului Carol I este una de anvergură, de interes public național”, consideră primarul Mihail Genoiu.

Demersurile de reabilitare au început din anul 2012

Demersurile pentru reabilitarea Colegiului Național „Carol I” au început în anul 2012, când a fost întocmită expertiza tehnică a corpului central de către SC IDP PROIECT SA Craiova. Anul următor, municipalitatea a emis certificatul de urbanism, care a fost prelungit în 2014. În 2016, prin hotărâre a CLM Craiova au fost actualizați parametrii tehnico-economici pentru DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) pentru reabilitare și consolidare corp central Colegiul Carol I și Opera Română – varianta minimală. În anul următor (2017), s-a organizat, la nivelul Primăriei Craiova, două proceduri de achiziție publică cu fonduri prevăzute din bugetul local, dar nici unul dintre participanții la procedură nu a îndeplinit cerințele stabilite de autoritatea locală.

CNI a preluat amplasamentele în 2018

În anul 2018, Primăria Craiova a solicitat Companiei Naționale de Investiții (CNI), prin adresa nr. 32258/21 februarie 2018, includerea reabilitării Colegiului „Carol I” și a Operei Române Craiova în Programul național de construcții de interes public sau social (fiind vorba de un obiectiv de interes public național, care necesita urgent lucrări de reabilitare). Autoritățile au predat amplasamentele conform protocolului, către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, consilierii municipali aprobând și ei o hotărâre în acest sens. „Practic, prin această hotărâre, reabilitrea Colegiului Carol I a fost oficil inclusă în programul de guvernare, devenind obiectiv public. Din acel moment, Primăria Craiova a depus toate eforturile pentru a actualiza documentația, răspunzând la toate solicitările CNI, conform reglementărilor legale în vigoare: s-a refăcut expertiza tehnică la structura de rezistență și s-au actualizat documentele tehnice”, se arată într-un comunicat de presă al municipalității craiovene.

Ministerul Dezvoltării a dat aviz favorabil în 2019

În anul următor (2019), se depune toată documentația actualizată la Comisia tehnică din cadrul CNI. După ce se constată, în martie 2019, că și corpul reabilitat în 2008 este afectat, se reface din nou documentația și se redepune, în perioada iulie-august, la CNI, după ce sunt incluse și alte solicitări venite, între timp, din partea Ministerului Culturii. În septembrie, dosarul este avizat și trece de comisia tehnică din cadrul CNI, fiind predat către Ministerul Dezvoltării. Pe data de 10 octombrie, documentația este avizată de pre-comisia tehnico-economică, urmând a fi înaintată comisiei finale din cadrul ministerului. „A urmat apoi schimbarea guvernului, iar noul ministru al Dezvoltării a dorit modificarea componenței comisiei tehnico-economice, ceea ce a condus la întreruperea întregului proces ce se afla în derulare în acel moment. În ianuarie 2020, primarul a solicitat public, completarea componenței comisiei de la Ministerul Dezvoltării, iar pe 28 ianuarie, se întrunește comisia tehnico-economică pe care o așteptam încă din 4 noiembrie 2019. Documentația clădirii Colegiului Carol I și a Operei Române Craiova a primit aviz favorabil din partea comisiei tehnico-economice a Ministerului Dezvoltării”, se mai arată în comunicatul municipalității.

Se așteaptă întocmirea unei comisii interministeriale

După avizarea primită de la Ministerul Dezvoltării, Compania Națională de Investiții, împreună cu proiectantul, urmează să transmită aceeași documentație unei comisii interministeriale, care trebuie să pregătească și proiectul de Hotărâre de Guvern, care, odată aprobat, va permite demararea licitației de execuție. „Această comisie nu există la ora actuală, mare parte dintre membrii ei fiind demiși de actualul prim-ministru, fără a se fi luat vreo decizie în acest sens, până în acest moment. Dacă la ora actuală există o urgență în vederea continuării demersurilor pentru reabilitarea Colegiului Național Carol I, aceasta este stabilirea membrilor Comisiei Interministeriale”, subliniază reprezentanții Primăriei Craiova. Valoarea investiției pentru reabilitarea Colegiului „Carol I” și a Operei Române Craiova este de peste 115 milioane lei.

Manageriatul Colegiului Naţional „Carol I” îşi prezintă argumentele pentru demersurile făcute

În ultima perioadă, în spațiul public se manifestă un interes crescut pentru susținerea Colegiului Național ”Carol I” din Craiova, în vederea urgentării lucrărilor de reabilitare și consolidare a clădirii, precum și a păstrării în condiții optime a bunurilor de patrimoniu. În acest context, prof.  Cristian Angel Stăiculescu, manager al Colegiului Național „Carol I” , a precizat:” A existat și există o preocupare permanentă a forurilor decizionale din cadrul școlii noastre în ceea ce privește bunurile de patrimoniu: biblioteca școlară, rocile, picturile, ecorșeul lui Brâncuși etc. Datorită unei bogate corespondențe cu diverse instituții (Primaria Municipiului Craiova, ADR SV Oltenia, Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, Biblioteca Județeană” Alexandru și Aristia Aman”, Direcția Județeană pentru Cultură Dolj, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Sindicatele din învățământul preuniversitar doljean, Compania Națională de Investiții, Senatul României, Camera Deputaților din România, Ministerul Educației Naționale etc.), s-a pus în discuție permanent situația clădirilor din cadrul școlii, precum și situația bunurilor de patrimoniu”. Mai mult, în perioada 2017-prezent, cu sprijinul instituțiilor abilitate, al foștilor absolvenți caroliști, al personalului școlii, al unor părinți și elevi, s-au efectuat mai multe  lucrări, acelaşi director venind cu menţiuni suplimentare: ” modificarea canalizării exterioare din aripa laterală reabilitată dinspre strada” Mihai Bravu”, care afecta foarte grav posibilitatea desfășurării cursurilor în laboratoarele de fizică, matematică și chimie (se produceau frecvent inundații, fiind o problemă apărută după reabilitare), de modernizare și dotare a laboratorului de matematică și a laboratoarelor de fizică, de modernizare a spațiilor sanitare, de identificare a spațiilor optime pentru depozitarea bunurilor de patrimoniu, de asigurare a acestor spații prin montarea unui sistem de siguranță de tip grilaj la ușa de acces, de montare a unui sistem de supraveghere video, de realizare a rafturilor necesare depozitării cărților aflate în cutii de carton, de mutare a ecorșeului lui Brâncuși, de tratare a colecției de fluturi, de mutare a tablourilor, de mutare a rocilor, de identificare a întregului fond de carte (bibliotecă, CDI și demisol școala centrală), de mutare a unei părți din fondul de carte al bibliotecii (procedură aflată în curs de finalizare), de identificare a întregului mobilier școlar și de propus spre demontare și conservare, de întocmire a unui proiect de modernizare a întregii săli de sport, de realizare a caietului de sarcini pentru expertizarea sălii de sport în vederea reabilitării, de dotare a sălilor de curs (15 clase) cu un nou mobilier școlar (mobilierul vechi aflându-se într-o stare deplorabilă și inutilizabilă pentru elevii noștri), de reparare și de vopsire a fațadei școlii mici, de înlocuire a învelitorii din tablă a acoperișului școlii mici, de înființare a unui nou laborator de informatică la standarde moderne, de îmbunătățire a 2 laboratoare de informatică, de finalizare a înlocuirii geamurilor de sticlă cu geam termopan în corpul 5, de realizare a unor aviziere din termopan pentru toate clădirile școlii(interior-exterior), de dotare a școlii mici cu laptopuri și videoproiectoare în toate sălile (aflate în proces de montare), de înființare a unui program de AfterSCHOOL la standarde moderne, de reabilitare a bazinului de înot C.N. ”Carol I” ( închis din anul 1996) etc”.

Istoria este păstrată

În plus, ca noutate, din 2018-2019 ,Colegiul Național ”Carol I” din Craiova a adăugat în colecția bunurilor de patrimoniu și o colecție numismatică (37 de monede- cea mai veche datând din a doua jumătate a secolului III î.d.Hr și 104 bancnote), găsite de către echipa managerială (în urma verificării tuturor încăperilor din școala închisă – partea centrală a clădirii principale nerenovate, pentru proiectul de reabilitare și consolidare) în seiful din vechiul birou directorial (aflate acolo de zeci de ani). Colecția de monede și bancnote a fost identificată, determinată și evaluată cu sprijinul specialiștilor din cadrul Muzeului Olteniei. „Tot în anul 2019, la inițiativa echipei manageriale și în urma adreselor înaintate către Primăria Municipiului Craiova și Senatul României, Compania Națională de Investiții a fost de acord cu extinderea lucrărilor de reabilitare și consolidare la nivelul întregii clădiri a ȘCOLII CENTRALE (inclusiv părțile care deja fuseseră reabilitate cu ani în urmă). În ceea ce privește bazinul de înot, acesta se află în administrarea Colegiului Național ”Carol I”. Actualmente, activitățile și cursurile de înot sunt gratuite pentru elevi, iar înscrierile s-au făcut și se fac în continuare în baza solicitărilor scrise de la părinții/tutorii legali și elevii majori și înregistrate la secretariatul unității noastre școlare. De asemenea, părinții/tutorii legali și elevii majori vor completa o declarație-angajament (anexată Regulamentului). Toate informațiile și documentele necesare pot fi consultate pe site-ul, pagina de facebook și la secretariatul școlii. Posibilitatea elevilor de a participa la aceste activități extrașcolare se va realiza în ordinea înscrierilor. Demersul a devenit posibil, la inițiativa echipei manageriale cu sprijinul administrației publice locale, al cadrelor didactice din catedra de educație fizică și sport de la Colegiul Național ”Carol I” și disponibilitatea cadrelor didactice de la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Craiova, cărora le mulțumim pentru oportunitatea de a le oferi în mod gratuit cursuri de înot elevilor noștri”, a mai spus Cristian Angel Stăiculescu.

Rezultate de prestigiu

În paralel, actul educațional și performanțele școlare primează la Colegiul Național ”Carol I”, în perioada 2017 – prezent obținându-se numeroase premii la olimpiadele naționale și internaționale, ca rezultat al unei munci în echipă. De asemenea, ca recunoaștere a menținerii școlii noastre pe treptele cele mai înalte ale învățământului preuniversitar național, amintim doar câteva din titlurile obținute în perioada mai sus menționată: ”Școală-ambasador a Parlamentului European” (2019), ”Școală europeană” (2019) pentru performanțele deosebite obținute în activitatea de cooperare europeană și pentru contribuțiile aduse la promovarea și dezvoltarea dimensiunii europene a educației, Conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova Marelui Savant George (Gogu) Constantinescu (2019) cu sprijinul Domnului Alexandru Mironov, Menținerea titlului de Colegiu Național (2018-2019) pentru următorii 5 ani, ”Școală LabelFrancÉducation” (2018). Aducem pe această cale sincere mulțumiri tuturor instituțiilor colaboratoare, caroliștilor de ieri și de astăzi, mass-mediei și tuturor celor implicați în realizarea acestor demersuri.

LAURA MOȚÎRLICHE şi CRISTI PĂTRU

1 COMENTARIU

  1. de-atata vorbarie si planificari si explicatii cade tavanu’ … tot asa si cu gunoiu’, si cu parcarile, si soselele, si cu locurile de munca … adica deocamdata nu se poate, primaria face eforturi mari, da’ o sa fie … cu asa administratie, nici cand o zbura porcu’ nu se va face vreu lucru bun pe de-a-ntregu’ … numai spoiala si lucrari invartite, de-astea nu ducem nici lipsa si nici doru’ … ce conteaza, gusile selectionate sa fie pline, doar asta reuseste de fiecare data …

Comments are closed.