Tânără de 20 de ani accidentată pe trecerea de pietoni

0
414

O tânără în vârstă de 20 de ani, din Craiova, a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, aseară, în urma unui accident petrecut în cartierul craiovean Lăpuș. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, tânăra a fost lovită de un autoturism marca Opel, în timp ce traversa regulamentar Calea București, pe trecerea de pietoni din dreptul blocului T6, lângă biserica situată în apropierea Electroputere Mall. La volanul maşinii se afla Alexandru Popescu, de 26 de ani, din Craiova, care circula dinspre Hanul Doctorului către centrul oraşului. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar tânăra, care era conștientă și acuza dureri la nivelul spatelui a primit îngrijiri și a fost supusă unor investigații suplimentare.