Zgonea: “Nemulţumirea este că lucrăm trei zile, dacă se poate să aprobăm on line şi să nu mai venim”

0
293

Preşedintele Camerei Valeriu Zgonea a spus, în Biroul Permanent, în replică la critici ale deputaţilor privind noul program de lucru, că există nemulţumirea că deputaţii lucrează trei zile pe săptămână, arătând că poate aleşii doresc să nu mai vină, să aprobe on line şi să primească salariul pe card. “Am înţeles, nemulţumirea este că lucrăm trei zile, dacă se poate, să lucrăm o zi şi un sfert. Sau putem să aprobăm on line, cumva, şi să nu mai venim şi să primim salariul direct pe card? Cred că asta se doreşte, nu? Asta e marea nemulţumire, de marţi să fie miercuri, de miercuri să fie marţi, de marţi să fie luni seara şi, dacă putem, să luăm şi decontările pe avion şi să nu mai venim, că ne păcălim!”, a spus Zgonea în şedinţa Biroului Permanent de luni, potrivit stenogramei.

Discuţia a pornit de la faptul că unii membri ai Biroului au ridicat probleme în privinţa noului program de lucru al Camerei în care deputaţii lucrează luni şi miercuri în plen, iar marţi şi joi în comisii, spre deosebire de vechiul program de lucru cu primele două zile din săptămînă în plen şi restul în comisii. Liderul deputaţilor UDMR Mate Andras Levente a arătat că doreşte ca votul final asupra proiectelor de legi să nu fie fixat miercuri la 17,30, ci mai devreme, la ora 14,00. “Deci domnule preşedinte, Comitetul liderilor a funcţionat în felul următor, eu m-am întâlnit cu domnul lider Neacşu şi am spus că nu sunt de acord, în ceea ce priveşte votul final la 17,30, am solicitat ca votul final să fie la ora 14,00 deci ora două după amiază şi am spus că, în principiu, sunt de acord cu acest program, inclusiv miercuri plen, aducând chiar exemplul că, în ziua de joi, era plen când preşedintele Camerei era Bogdan Olteanu, în mandatul 2004-2008. Şi am spus că sunt de acord cu acest program, dar votul final să fie la ora 14, nu am fost de acord cu 17,30”, a spus Mate Andras.