Un an plin, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
2499

 În acest an, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova aniversează 30 de ani de activitate didactică şi de cercetare în domeniul dreptului . Învăţământul juridic devenea realitate la Craiova, prin înfiinţarea unui program de studii universitare de licenţă, la iniţiativa acad. Ion Dogaru, în 1990, ceea ce aducea o schimbare notabilă a ofertei educaţionale şi a srtucturii organizatorice a Universităţii din Craiova.

În cadrul evenimentelor aniversare se va desfăşura, pe parcursul întregului an, programul „Conferinţele Facultăţii de Drept 2020”, care include prelegeri susţinute în faţa studenţilor şi profesorilor facultăţii din Craiova, de către personalităţi ale dreptului românesc şi european. „Au confirmat participarea profesori din cadrul Hexagonului Facultăţilor de Drept, teoreticieni şi practicieni de marcă ai dreptului românesc, profesori din cadrul facultăţilor de profil din Franţa, Elveţia, Germania, Italia, Republica Moldova”, a precizat prof.univ.dr.  Sevastian Cercel, decan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova. Vor conferenţia specialişti în drept, care, în timp, au obţinut titlul suprem de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Craiova:  Nicolas Queloz (Universitatea din Fribourg – Elveţia), Patrick Charlot (Universitatea „Bourgogne” din Dijon – Franţa,  Mihael Martinek  – (Universitatea „Saarland” din Saarbuken  – Germania) , Ioan Leş  (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Valeriu Stoica (Universitatea din Bucureşti). „Temele propuse sunt de actualitate şi de interes pentru jurişti şi public”, a menţionat prof.univ.dr.  Dan Claudiu Dănişor, directorul Şcolii Doctorale a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, coordonatorul proiectului. Temele propuse sunt „Statul de drept şi independenţa justiţiei în cadrul Uniunii Europene”; „Despre adecvarea analizei economice a dreptului în România”; „Continuitate şi discontinuitate în evoluţia derpetului adminsistrativ românesc, în perioada 1990 – 2020”.