Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a precizat sâmbătă, pentru AGERPRES, că în urma incendiului din clubul Bamboo şapte persoane sunt internate la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi una la Sf. Pantelimon.
Potrivit acestuia, trei dintre cele şapte persoane internate la Spitalul de Urgenţă Floreasca se află pe Secţia ortopedie, iar patru pe Secţia Toxicologie. Ministrul a precizat că situaţia este “în dinamică”, unii dintre pacienţi solicitând externarea.
El a mai spus că în spitalele din Capitală au ajuns, în urma incendiului din Bamboo, un număr de 41 de persoane, unele dintre acestea prezentându-se cu mijloace proprii la unităţile medicale, însă cele mai multe au fost aduse cu ambulanţele SMURD şi SABIF.
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la clubul Bamboo din Capitală. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbuşită în cea mai mare proporţie.