Stare de tensiune la Casa Albă: Să fie mutaţi!

0
367

Locatarii din blocul Casa Albă solicită autorităţilor locale să ia măsuri cu taximetriştii care îşi parchează maşinile sub ferestrele lor. Craiovenii spun că zgomotul şi disconfortul zilnic au devenit de nesuportat şi cer Primăriei să mute urgent staţia de taxi de acolo. Primarul interimar, Mihail Genoiu, a promis că taximetriştii nu vor mai avea voie, în curând, să îşi ridice clienţii din locaţia respectivă.

statie taxi (4)Stan Stoian, preşedintele asociaţiei de proprietari Casa Albă, susţine că staţia de taximetre este amplasată prost lângă blocul din colţ cu English Park, dar, deşi a solicitat în mai multe rânduri municipalităţii să găsească un alt amplasament, nu s-a luat nici o măsură până în acest moment. „În multe şedinţe publice şi în adrese, am cerut amplasarea acestei staţii în altă parte. În răspunsul dat de Primărie la ultima adresă a noastră, răspuns care nu ne-a satisfăcut, se precizează că a fost consultată Camera reprezentanţilor taximetriştilor. Foarte corect, dar mă întreb şi eu şi locatarii de ce nu a fost consultată şi asociaţia de proprietari când s-a amplasat această staţie? ”, spune preşedintele asociaţiei de proprietari.

S-au certat de la zăpadă

Locatarii povestesc că taximetriştii care staţionează în respectiva staţie le fac viaţa grea, tulburându-le liniştea la ore matinale şi chiar la ore târzii din noapte. Ba, de câte ori, locatarii şi taximetriştii au ajuns şi la ceartă, din motive administrative. „Trotuarul este foarte îngust, are 90 de centimetri, iar staţia de taxi este, practic, aşezată sub straşina blocului. Când vrem să dăm zăpada de pe acoperiş sau să desprindem ţurţurii, lucru care s-a întâmplat în fiecare an, aceşti taximetrişti, cu toate rugăminţile noastre, nu se dau la o parte. Ba, mai mult, acum doi ani, au stat să cadă zăpada pe ei şi să spună că le plătească asociaţia. Ori asociaţia nu plăteşte nimic niciodată atâta timp cât taximetriştii nu sunt disciplinaţi”, mai spune preşedintele asociaţiei de proprietari „Casa Albă”.

Claxoane şi înjurături

statie taxiCunoscutul interpret de muzică uşoară Ciri Mayer locuieşte în blocul Casa Albă şi povesteşte cum locatarii trebuie să suporte certurile şi dialogurile presărate cu vulgarităţi şi înjurături care răzbat din staţia de taxi, motivul fiind aglomeraţia din trafic. „Amplasarea acestei staţii este un focar permanent de conflicte între şoferii de taxi şi ceilalţi conducători auto care parchează pe locurile lor. Au destinate şase locuri, pe care le găsesc ocupate şi atunci încep înjurături, zgomote, un vacarm întreg, claxoane non-stop, mizerie pe asfalt… Ba, mai mult, îşi fac şi nevoile în părculeţul de vizavi, mă mir că nu s-au uscat brazii”, spune Ciri Mayer. Alături de preşedintele asociaţiei de proprietari, şi acesta a făcut o solicitare autorităţilor pentru schimbarea amplasamentului, dar fără răspuns.

Se promite rezolvarea situaţiei

statie taxi (1)Autorităţile locale promit că, de această dată, amplasamentul staţiei de taxi de la blocul Casa Albă va fi mutat şi că nu mai este decât o chestiune de timp până când se va întâmpla acest lucru. Primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat că relocarea taximetriştilor va fi discutată în prima şedinţă a comisiei de sistematizare a circulaţiei din Primărie, municipalitatea având deja pregătite variante de lucru. „Problema am luat-o foarte serios, de această dată şi va face subiectul primei şedinţe de sistematizarea circulaţiei. Ținem cont şi de propunerile dumneavoastră de amplasare, avem şi noi câteva soluţii. Vom trece cu ea prin această şedinţă şi sper să găsim un consens de a o muta de acolo pentru că, într-adevăr, este o mare problemă, iar eu susţin să îi găsim un alt amplasament”.

Unde ar putea fi mutată staţia de taxi

Consilierul municipal, avocat Bianca Predescu, a ridicat problema staţiei de taxi şi în şedinţele CLM Craiova, atrăgând atenţia autorităţilor că amplasarea acesteia în centrul Craiovei, care şi aşa este foarte aglomerat, fiind închise mai multe străzile, nu este o idee tocmai bună. „Această problemă a staţiei de taxi am ridicat-o în consiliu. S-a promis rezolvarea şi trebuie aşteptăm. Să lăsăm comisia care reglementează circulaţia să găsească un amplasament dacă este posibil”, spune consilierul Bianca Predescu.

Ciri Mayer are şi o propunere concretă privind noul amplasament. Taximetriştii ar putea fi mutaţi în faţa Teatrului Naţional, în dreptul actualului hotel Splendid, unde există spaţiu liber. Al doilea amplasament ar fi tradiţionala staţie de pe strada „Popa Șapcă”, unde, de asemenea, ar intrat vreo 7-8 maşini.

Decizia privind amplasamentul noii staţii de taxi din centrul oraşului va aparţine Primăriei Craiova.