DIICOT susţine adoptarea ordonanţei de urgenţă privind graţierea poate reprezenta o condiţie favorizantă infracţiunilor din aria acestei structuri de parchet. Legat de abuzul în serviciu, direcţia precizează că CCR a condiţiona existenţa unei infracţiuni de o pagubă este “o eroare legislativă”. “Apreciem ca insuficiente elementele puse la dispoziţie de Ministerul de Justiţie pentru a evalua impactul graţierii în sfera infracţionalităţii, dar semnalăm riscul că aceasta poate reprezenta o condiţie favorizantă a fenomenului infracţional specific din aria de competenta a DIICOT”, transmite instituţia printr-un comunicat de presă.
Procurorii susţin că măsura nu este întemeiată pe o analiză riguroasă la nivelul ANP, menţionând că urgenţa adoptării ordonanţei nu este justificată echilibrat. “Proiectul OUG supus opiniei noastre este de natură a contraria corpul procurorilor DIICOT prin efectele sale care vin în contradicţie vădită cu elementele de politică penală care au fundamentat acţiunea organelor de aplicare a legii in ultimii ani. Astfel de elemente se regăsesc în toate strategiile naţionale în materie, adoptate prin acte normative in vigoare, caracterizate prin imperativul eficientei luptei împotriva corupţiei, a evaziunii fiscale, a criminalităţii organizate şi a altor infracţiuni grave”, explică DIICOT.
În ceea ce priveşte abuzul în serviciu şi punerea în acord a acestuia cu decizia CCR, procurorii spun că “se observă că ceea ce au criticat judecătorii CCR este doar lipsa de predictibilitate referitoare la nivelul legislaţiei încălcate de presupusul făptuitor, fără a face în acest context vreo legătură cu un anume cuantum, ţinând cont de faptul că infracţiunea de abuz în serviciu nu este una eminamente legată de o pagubă, ca furtul sau înşelăciunea. A condiţiona însăşi existenţa unei infracţiuni de o pagubă (nu folos, nu prejudiciu, nu produs infracţional, nu interese legale vătămate) este, în opinia noastră, o eroare legislativă prin ea însăşi”.
În privinţa conflictului de interese, DIICOT precizează că “modificarea textului nu este menită să pună textul în acord cu dispoziţiile deciziei CCR, ci restrânge în mod nejustificat sfera de aplicabilitate a acestuia.
Constatăm că judecătorii Curţii atrag atenţia doar asupra faptului că, prin modificarea Codului civil, contractele comerciale sunt considerate contracte civile, astfel încât termenul a devenit atât de larg, încât nu mai este predictibil. Aşadar, sintagma ”contracte comerciale” putea fi înlăturată sau explicitată, cu păstrarea celorlalte dispoziţii normative”.
Cu privire la prevederea care al limita timpul în care se poate denunţ la şase luni de la comiterea faptelor, procurorii spun că nu acesta un drept al unei păriţi ci o “facultate”. “Cei mai mulţi dintre denunţători sunt complici sau coautori la faptele comise de persoanele denunţate si câtă vreme infracţiunea se săvârşeşte în condiţii de avantaj pentru ele, nu au niciun interes să facă denunţ. Atât timp cât urmărirea penala se efectuează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, nu există nici un motiv pentru care instituţia denunţului trebuie limitată la un interval de timp de la data săvârşirii faptei. Termenul de 6 luni care ar fi impus prin prezenta modificare ar crea o cauză de impunitate pentru prezumtivul făptuitor şi ar reduce, de fapt, termenul de prescripţie al răspunderii penale în cazul acestor infracţiuni. (…) În reglementarea actuală, denunţul, s-a dovedit fără echivoc un instrument eficient al luptei împotriva criminalităţii organizate si a corupţiei prin căruia organele de aplicare a legii descoperă săvârşirea unor infracţiuni care in mare măsura ar rămâne altfel nedevoalate”, spune DIICOT.
