Prima carte de povești, scrisă la 9 ani

0
381

Gabriela Pârvulescu este elevă în clasa a III-a B, la Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” din Craiova și iubește poveștile. Așa de mult încât ea însăși a început să-și imagineze întâmplări minunate pe care le-a așezat apoi pe hârtie. Poveștile fetiței s-au adunat într-o cărticică pe care a intitulat-o „Copilăria ca o poveste”. Volumul va fi lansat, în această seară, la ora 17.00, la Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”. Alături de autoare vor fi dascălul Lucia Delevedova și toți colegii de clasă care îi împărtășesc cu mândrie succesul. În cadrul evenimentului, va fi derulat și filmul „Colț de rai” protagoniști fiind elevii clasei a III-a B și va fi prezentată expoziția de desene a elevei Luminița Cotolan.