Nici în luna ianuarie, localnicii din Poiana Mare nu stau degeaba, lenevind la gura sobei, aşa cum se obişnuieşte, în această perioadă, în lumea satelor. Recunoscuţi pentru legumele frumoase, dar mai ales gustoase cu care ies pe piaţă încă din primele luni de vară, gospodarii au început să se îngrijească de răsaduri. Şi se pare că 2012 nu se va compara cu nici unul de până acum: reţeaua de hipermarketuri Metro a încheiat contracte cu foarte mulţi din comună, iar acum le-au adus seminţe de cea mai bună calitate pe care legumicultorii au şi început să le aşeze la germinat.
Imediat ce am intrat în noul an, legumicultorii din Poiana Mare au şi intrat în febra răsadurilor. Ceea ce face diferenţa de anii trecuţi este că, de această dată, foarte mulţi dintre ei au în spate un mic plan de afaceri. Primarul Marian Vintilă spune că reprezentanţii reţelei de magazine Metro, după ce au testat piaţă, în vară, cu roşiile din comună având succes la vânzări, s-au întors în localitate şi le-au propus legumicultorilor să intre într-un comerţ avantajos de ambele părţi. “Cei de la Metro au venit aici, la Primărie, şi ne-au prezentat acest plan de afaceri. După aceea, noi l-am popularizat prin televiziunea prin cablu, am postat afişe în comună cu oferta respectivă, iar cei care au fost interesaţi au venit şi au încheiat contracte cu Metro”. Până ieri, erau deja semnate 700 de contracte între legumicultori şi hipermarket, oferta fiind valabilă în continuare, în oferta Metro fiind diponibile nu mai puţin de 20 de sortimente de legume. Un tip aparte care li s-a propus legumicultorilor din comună sunt şi roşiile cherry, care se vând foarte bine în lanţul de hipermarketuri.
Se munceşte, deja, la răsadniţe
Chiar pe data de 14 ianuarie, cei care au făcut acest parteneriat au primit de la partenerul Metro plicuri cu seminţe selectate, pe care fiecare legumicultor şi le pune acasă la germinat. “Au primit seminţe cei care şi-au programat să iese pe piaţă cu legume timpurii, cum ar fi roşiile sau castraveţii. Cei care s-au axat pe alt timp de legume vor primi şi ei seminţele necesare pentru înfiinţarea răsadurilor, dar un pic mai târziu, când va fi vremea optimă pentru pus la răsadniţă”, spune primarul localităţii Poiana Mare. Cei mai mulţi au semnat contracte pentru producerea de tomate, la un preţ de 1,2 lei pe kilogram. “Aici era o mare exploataţie de roşii. Şi nu că ne lăudăm, dar tomatele cu care ieşim noi pe piaţă sunt şi multe, dar sunt şi foarte gustoase. Tocmai pentru asta am cerut patenerului nostru de desfacere să specifice pe ambalajul de prezentare că sunt roşii de Poiana Mare”, a mai menţionat edilul Marin Vintilă.
“Roşii de grădină de la Poiana Mare”, în magazinele Metro
Aşa stând lucrurile, la începutul verii, cei care vor să pună pe masă o salată sănătoasă de roşii le vor putea găsi în reţelele Metro. Le vor recunoaşte uşor pentru că, pe fiecare lădiţă, va sta scris “Roşii de grădină de la Poiana Mare”. O altă variantă ar fi să cumpăraţi legumele direct de la producători. Tot în acest an, Primăria şi Consiliul Local Poiana Mare s-au îngrijit să le amenajeze legumicultorilor o piaţă de desfacere potrivită. Profitând de faptul că iarna nu este geroasă, se lucrează în acest moment la lucrare. Chiar ieri, o echipă de muncitori se aflau pe şantier, realizând structura metalică pe care se va sprijini piaţa. “Aproape 80% dintre locuitorii noştri se ocupă cu legumicultura şi chiar aveau nevoie de o piaţă de desfacere aşa cum trebuie. Pentru că timpul ne permite, lucrăm şi iarna şi vrem să terminăm cât mai repede posibil. În luna martie, zic eu, o să fie totul gata, iar în vară, oricine va dori să cumpere roşii sau ardei cultivaţi la Poiana Mare o să-i găsească acolo, în piaţă”, a mai spus primarul Marin Vintilă. Anul trecut, legumicultorii din comună au ieşit pe pieţe cu peste 700 tone de legumes, îndeosebi tomate, ardei şi vinete.
Următorul pas este asocierea producătorilor
Pasul al doilea în ceea ce priveşte soarta legumiculturii de la Poiana Mare este mai greu de făcut, după cum recunosc autorităţile locale. Primarul Marin Vintilă spune că marii cultivatori ar fi avantajaţi dacă s-ar constitui într-o asociaţie a producătorilor. “Ideal este să reconstituim Asociaţia Legumicultorilor de la Poiana Mare, care, prin anii ’80, producea 30% din cantitatea de legume pe care România o exporta în diferite ţări. Comuna are, deci, o tradiţie pe care trebuie, încet-încet, să şi-o recapete. Şi noi vom face tot ce va depinde de noi ca să-i organizăm puţin mai bine pe oameni. Înclin să cred că vom avea succes pentru că le vom prezenta oamenilor avantajele pe care le vor avea de pe urma acestei forme de organizare”, a mai spus primarul comunei Poiana Mare, accentuând faptul că, din postura de asociaţi, vor putea să comercializeze cantităţi mai mari de produse şi, la un moment dat, chiar să acceseze fonduri europene pentru rentabilizarea micilor afacerilor care pornesc din câmp. Lucrurile nu vor porni, totuşi de la zero. Autorităţile spun că au experimentat ideea de asociere, în Poiana Mare funcţionând de ceva timp Asociaţia proprietarilor de păduri. Fiecare locuitor care are un petec de pădure în comună plăteşte 66 de lei pe hectar în schimbul acestei contribuţii asigurându-li-se paza proprietăţii.
Este aşteptată reţeaua de apă şi canalizare
Poiana Mare are nevoie de o reţea de alimentare cu apă potabilă, precum şi de un sistem de canalizare a apelor menajere pe o lungime de 60 de kilometri, care va ajunge până la limita satului Tunarii Noi, unde, pe viitor, se plănuieşte extinderea. Lucrarea de investiţii este cotată la suma de 15 milioane de euro, iar cofinanţarea va fi de 4 miliarde de lei.
Se continuă amenajarea podurilor şi podeţelor
Primarul Marin Vintilă a precizat că, în acest an, vor fi finalizate podurile şi podeţele. Primăria Poiana Mare a demarat, din 2011, o lucrare la reţeaua de evacuare a apelor pluviale, fiind vorba de construcţia a 10 poduri peste canalul colector şi peste 2.800 de podeţe în dreptul fiecărei gospodării. Până acum sunt gata au fost amenajate cinci poduri şi mai multe podeţe care asigură accesul la gospodăriile locuitorilor.
Asfalt pe 34 de kilometri de drumuri
Primăria Poiana Mare a scris un proiect mare, pentru care a obţinut toate aprobările încă de anul trecut, prin care se doreşte fiind asfaltarea a 34 de kilometri de drumuri, la standarde europene. Finanţarea se va obţine în cadrul Programul Naţional de Dezvoltarea Infrastructurii. În 2011, au fost pietruite şi balastrate toate drumurile comunale, lucrarea costând 3,5 miliarde de lei vechi, bani care au fost asiguraţi din fonduri proprii.
Baza sportivă va fi inaugurată în acest an
În această primăvară va fi inaugurată baza sportivă modernă a comunei. Consiliul Local a aprobat, anul trecut, pentru această investiţie un buget de peste 6 miliarde de lei vechi. Pe lângă amenajarea stadionului s-a construit şi o clădire modernă, dotată la standarde europene.
Zonele verzi ale comunei vor fi reamenajate
Primarul comunei, Marin Vintilă, şi-a propus ca, în acest an, să acorde o grijă mai mare zonelor verzi care există în Poiana Mare. Parcul natural din imediata apropiere a Primăriei va fi reamenajat şi transformat într-o frumoasă zonă de relaxare, cu băncuţe şi măsuţe. Celălalt mare parc, care se găseşte la intrarea în comună, va fi şi el curăţit şi pus în valoare.
LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN
Bravo lor! La Melinesti de aceeasi suma s-au aruncat cateva masini de piatra intr-un sat.
Ne bucuram ca la altii se poate si cu bani putini.
Comments are closed.