CM handbal (F): Norvegia – un psihic de fier

0
448

Finală de excepţie în Palatul Sporturilor din Granollers (Spania) cu două mari puteri ale handbalului mondial protagoniste. Norvegia, campioană mondială în 1999, 2011 şi 2015, şi Franţa campioană mondială în 2003 şi 2017, dar şi campioană olimpică en-titre, au oferit o partidă cu două reprize totalmente diferite. În prima repriză, Franţa a condus 14-8 (min. 26), 15-9 (min. 27) şi 16-12 (la pauză). În repriza secundă norvegiencele, stropite cu apă vie şi un plus de imaginaţie, au oferit un adevărat recital, cu portăriţa Silje Solberg imperială. Norvegia a egalat în min. 33 pentru prima dată (16-16) şi în min. 39 a avut în premieră avantaj de două goluri (21-19). Stine Bredal (5), Oftedal (5), Henny Reistad (6), Kari Bratteset Dale (5) şi Nora Mork (5) au fost de neoprit, în timp ce franţuzoaicele nu s-au mai regăsit într-o repriză dezastruasă (6-17). A avut Norvegia un psihic mai robust sau echipa Franţei greu calificată în finală, chiar cu un plus de şansă în faţa Danemarcei (23-22) şi-a arătat limitele pe un fond de oboseală acumulată. Selecţionerul Oliver Krumbholz n-a găsit soluţia la dominaţia norvegiană, care repetăm a avut în portarul Silje Solberg un înger păzitor. Pentru locurile 3-4, Danemarca a învins (35-28) Spania, vicecampioană mondială în 2019, obţinând medalia de bronz, după cea din 2014.

MVP-ul finalei: Kari Bratteset (Norvegia). Echipa ediţiei ar arăta astfel: Corallie Lassource (Franţa), Hanny Reistad (Norvegia), Grace Zaadi (Franţa), Nora Mork (Norvegia), Carmen Martin (Spania), Pauletta Foppa (Franţa), Sandra Toft (Danemarca).