Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi-a făcut bilanţul pe 2018

0
761

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi-a prezentat bilanţul pe anul 2018, unul care a fost, conform declaraţiilor inspectorului şcolar general, prof. Monica Leontina Sună, bun, iar rezultatele o dovedesc. În partea a doua a conferinţei de presă, s-a prezentat programul zilei de vineri, când, la sediul ISJ Dolj, va avea loc Gala Sportului Şcolar din Dolj, la ora 11:00.

 Reprezentanţii mass – media şi invitaţii au avut parte de o surpriză, în holul de la intrarea în Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Grupuri de copii de la Colegiiile Naţionale „Fraţii Buzeşti”, „Carol I”, Liceul Adventist şi de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” au prezentat un program de colinde şi datini de Crăciun , care i-a fascinat pe cei prezenţi. Apoi, a venit ora bilanţului. În acest an, la Craiova, s-au desfăşurat trei Olimpiade Naţionale, la diverse discipline: Limba Germană, Chimie şi Studii Teologice Muzicale, precum şi Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice la Biologie, toate trecute cu brio. „Am avut un an calendaristic bun, dar care a început cu 2017, când a debutat anul de învăţământ 2017/2018. Am organizat patru competiţii naţionale, şi nu reuşeam fără sprijinul autorităţilor locale şi judeţene şi al Universităţii din Craiova, care ne-au sprijinit. Instituţia de învăţământ superior, prin contribuţia domnului Rector, prof.univ.dr.  Ionuţ Cezar Spînu , ne-a acordat un ajutor extraordinar, mai ales la Olimpiada de Chimie, dar nu numai aici, ci şi prin programele pe care le avem în derulare, în parteneriat”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al ISJ Dolj.

Obiective mari pentru anul viitor

 Au fost organizate, în 2018, şi examenele naţionale de „Titularizare” şi „Definitivat” în învăţământ, pentru cadrele didactice. La primul, după rezultatele obţinute, Doljul se află pe locul al III-lea în clasamentul naţional, iar la celălalt pe a doua poziţie a podiumului. „Obiectivul principal a fost, este şi va fi îmbunătăţirea prezenţei elevilor la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. În 2017/2018, am ajuns la o prezenţă de 90%. Reducerea abandonului şcolar este o altă preocupare a noastră, astfel că avem în derulare, în parteneriat, mai multe proiecte europene. Suntem în plină elaborare a  planului de şcolarizare pentru 2019/2020. Vom avea o prioritate pentru dezvoltarea învăţământului tehnic şi profesional, inclusiv al celui dual, prin care sperăm să ajungem, pentru anul viitor de învăţământ, la aproape 35% din clase în acest domeniu”, a mai spus Monica Leontina Sună.

Tinerii elevi sportivi din Dolj vor fi premiaţi

Vineri, 21 decembrie, de la ora 11:00, în Amfiteatrul ISJ Dolj, va avea loc cea de-a XXIII-a ediţie a Galei Sportului Şcolar din judeţul Dolj. Vor fi premiaţi 41 de elevi şi 20 de antrenori, care au obţinut performanţe deosebite la Campionatele Mondiale, Europene şi Balcanice, la diverse discipline sportive. Aceştia provin de la patru unităţi de învăţământ din judeţ: Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”, Clubul Sportiv Şcolar Craiova, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, toate din Craiova, şi Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni. „Doljul se bucură de performanţe deosebite, atât la educaţie cât şi la sport. În vară, Consiliul Local Craiova şi Primăria Craiova i-au premiat pe laureaţii la concursurile şcolare. Acum, Consiliul Judeţean Dolj ne va sprijini în premierea celor mai buni sportivi. La debutul acestui an şcolar, le-am atras atenţia tuturor directorilor de unităţi că revigoarea orelor de educaţie fizică şi sport face parte din obiectivele ISJ Dolj”, a completat Monica Sună. La întâlnire au fost prezenţi trei dintre directorii şcolilor medaliate:  Geri Mitroi (LPS „Petrache Trişcu”), Alin Staicu (CSS Craiova) şi  Valentin Simon  („Titulescu”). Cel de-al IV-lea, de la Dăbuleni, a lipsit din motive obiective. „Am avut, ca în fiecare an, rezultate bune şi foarte bune obţinute de elevii noştri sportivi, şi ne bucură când ei aleg să facă performanţă la Craiova”, a precizat şi prof. Alin Vancea, inspector pentru Educaţie Fizică şi Sport la ISJ Dolj.