Maşinile parcate neregulamentar, ridicate după 20 ianuarie

0
390

Autorităţile locale vor putea ridica maşinile parcate neregulamentar pe carosabil, după 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern adoptate săptămâna trecută, adică pe 20 ianuarie. Guvernul a aprobat joi o hotărâre privind unele proceduri pentru ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Principala noutate este că ridicarea vehiculului este dispusă de Poliţia Rutieră, nu de firma care ridică maşini sau de poliţia locală. Maşinile vor fi ridicate fie de o firmă a Primăriei, fie se va organiza o licitaţie pentru un operator privat, decizia urmând să fie luată de fiecare primărie în parte, după posibilităţi.