Cabinetul Ponta 2: Exclamaţii şi nedumeriri

Anunţată ieri, structura Cabinetului Ponta 2 va cuprinde 20 de miniştri, 6 miniştri delegaţi, cu atribuţii clare, concrete, bine delimitate, şi 3 vicepremieri, din care unul fără portofoliu. Croiala Guvernului României imită tiparul Comisiei Europene, fiecare comisar de la Bruxelles având un corespondent la Bucureşti. Cu o majoritate confortabilă în Parlament, Guvernul Ponta 2 va trece precum aţa prin mămăligă. Câteva noutăţi în geneza actualului Guvern trebuie avute însă în vedere. În ultimul moment, a sărit din schemă Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social, locul acestuia fiind luat de deputatul social-democrat de Bistriţa Doina Pană. Dacă despre Florin Georgescu şi Raed Arafat se ştia că renunţaseră a mai face parte din Guvern, alţi foşti miniştri, precum Puiu Haşotti, Ecaterina Andronescu şi Ovidiu Silaghi, au dispărut de pe lista premierului, după unele surse, în ultimul moment. O primă nedumerire o stârneşte însă prezenţa la Ministerul Finanţelor a liberalului Daniel Chiţoiu, pe fotoliul deţinut de Florin Georgescu, un specialist de calibru, care a şi conferit credibilitate şi competenţă Cabinetului Ponta 1. Şi nu e acelaşi lucru. Nu cumva e prea mare pălăria pentru Daniel Chiţoiu, destul de insignifiant în discursul public? Nici la Ministerul Sănătăţii, replantarea lui Eugen Nicolăescu nu e vreo izbăvitoare soluţie, fiindcă „palmaresul” lui e încă viu. Ca să nu mai discutăm de transferul lui Mircea Duşa, ca ministru, de la Administraţie şi Interne la Apărare Naţională, sau „înrolarea” lui Constantin Niţă la Ministerul Energiei, unde anunţat era Iancu Iulian, considerat realmente o competenţă în materie. Inoportună de-a dreptul, înfiinţarea Ministerului Marilor Lucrări Publice (MMLP), destinat să gestioneze proiectele gigantice ale USL, care, potrivit promisiunilor, va construi în trei ani cât predecesorii în două decenii. În fine, numirea lui Nicolae Bănicioiu la Ministerul Tineretului şi Sportului nu poate genera decât teribile critici în teritoriul presei de specialitate, dar şi al oamenilor de sport. Cunoscuţi ca oameni politici îndrăgostiţi de sport, şi ne referim la Victor Ponta şi Crin Antonescu, poate împreună puteau identifica o personalitate cu anvergură, greu de contestat. Salutare ar putea fi numirile universitarilor Daniel Barbu la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi cea a lui Remus Pricopie la Educaţie, intelectuali cu o anumită notorietate, dar nici ei feriţi de voci contestatare. Liberalul Daniel Barbu, un obişnuit al talk-show-urilor politice din ultimii ani, în două rânduri decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice (1994-2000 şi 2002-2004), profesor colaborator al Şcolii de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale din Paris, al Universităţii La Sapienza din Roma, al Universităţii Naţionale Kapodistrian din Atena, al Universităţii de Stat din Pittsburgh, a avut „probleme” în urmă cu opt ani cu Corpul de control al Guvernului, condus pe atunci chiar de Victor Ponta, sesizat de OLAF pentru verificarea derulării unui program Phare. Ca întotdeauna până acum, şi de această dată în discuţie rămân criteriile de selecţie şi promovare. Nu se poate spune că liderii social-democraţilor şi liberalilor n-au avut la îndemână o „rezervă de cadre” consistentă din care să-şi extragă competenţele executive, apte să garanteze profesionalismul guvernării şi, prin aceasta, prestigiul formaţiunii pe care o reprezintă. Cu toate acestea, opţiunile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu n-au putut fi decuplate de orice bănuială de dexterităţi conjuncturale: aranjamente de culise, interese de gaşcă, servilism faţă de şefi. Destule lucruri plutesc într-un neliniştitor mister. Ca şi în alte dăţi, Guvernul Ponta 2 nu e altceva decât rezultatul unui amestec de competenţă, viclenie, hazard şi alte ingrediente. Îl aşteaptă însă o viaţă grea. Chiar dacă pare o structură viabilă, producătoare de amăgiri, să sperăm că nu va fi şi de aroganţă, care a grăbit „funeraliile” guvernului MRU.