Panică în SUA şi Japonia, incertitudine în Coreea de Nord

0
368

Americanii şi japonezii, cu ochii la tot ce mişcă

Moartea lui Kim Jong-il a creat panică şi în Japonia şi SUA, care sunt în alertă. Premierul nipon, Yoshihiko Noda, a anulat un discurs pe care urma să îl pronunţe la Tokyo şi a mers imediat la biroul său, pentru a discuta cu principalii miniştri. Premierul a adăugat că a ordonat consolidarea operaţiunilor de strângere de informaţii privind Coreea de Nord, cooperarea strânsă cu Statele Unite, China şi Coreea de Sud şi pregătirea pentru orice evoluţie neaşteptată. Ministrul Apărării, Yasuo Ichikawa, a precizat, la finalul unei reuniuni, că „am cerut (comandanţilor militari) să strângă informaţii şi să fie vigilenţi”, însă „nu am fost informat despre ceva neobişnuit”. Japonia, care a ocupat peninsula coreeană în prima jumătate a secolului XX, nu are relaţii diplomatice cu Coreea de Nord, pe care o consideră o ameninţare. Şi Statele Unite urmăresc atent informaţiile privind decesul liderului nord-coreean, a afirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, într-un scurt comunicat: „Urmărim îndeaproape informaţiile privind moartea lui Kim Jong-il. Preşedintele (Barack Obama) a fost pus la curent şi suntem în contact strâns cu aliaţii noştri din Coreea de Sud şi Japonia. Noi rămânem angajaţi pentru stabilitate în peninsula coreeană, precum şi pentru libertatea şi securitatea aliaţilor noştri”.

Rachetă cu rază scurtă de acţiune, testată ieri

Coreea de Nord a efectuat ieri, chiar în ziua în care a anunţat moartea liderului său, Kim Jong-il, un test de rachetă cu rază scurtă de acţiune, în largul coastelor sale de est, a anunţat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. „Coreea de Nord a procedat la un tir de testare a unei rachete cu rază scurtă de acţiune, în această dimineaţă (…). Testul a fost urmărit îndeaproape de autorităţile noastre militare”, a declarat un oficial guvernamental nord-coreean, citat de agenţie, care nu a precizat identitatea acestuia. Testarea acestei rachete balistice, cu o rază de acţiune de 120 de kilometri, nu are legătură cu moartea lui Kim Jong-il, a apreciat, însă, această sursă. Ministerul sud-coreean al Apărării a refuzat să confirme informaţia.

Nu sunt excluse lupte pentru putere

Moartea liderului nord-coreean deschide o perioadă de incertitudine, deşi analiştii îndepărtează ipoteza unor tulburări majore în cadrul regimului, care pregătea de doi ani instalarea la putere a fiului cel mai mic al acestuia, confirmată oficial ieri. Phenianul a organizat perfect succesiunea, a declarat Baek Seung-Joo, de la Institutul Coreean de Analize Militare. „O perioadă, armata şi familia Kim vor face eforturi să-l confirme pe Kim Jong-un (în rolul de) lider şi se vor strânge în jurul lui”, a apreciat el. Tânărul Kim  „nu va angaja o schimbare de politică drastică, atât timp cât îşi va consolida autoritatea. (…) El va încerca să împartă puterea sau să pecetluiască o alianţă strategică împreună cu comandanţii armatei”, a adăugat cercetătorul, fără să excludă, totuşi, „lupte pentru putere, în viitor”. Asta şi pentru că propulsarea lui Kim Jong-un, în vârstă de mai puţin de 30 de ani, la conducerea unicei dinastii comuniste din lume, într-o ţară atât de izolată, care, în plus, deţine arma nucleară, ridică numeroase semne de întrebare.