Medici doljeni, sancţionaţi de Casa de Asigurări de Sănătate

0
353

În ultimele săptămâni, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj a derulat o serie de controale în rândul furnizorilor de servicii medicale din judeţ. Cel mai prost în urma acestor verificări au ieşit medicii de familie, mulţi dintre cei „vizitaţi” de inspectorii CAS fiind sancţionaţi pentru deficienţele constatate.

Reprezentanţii CAS Dolj au verificat cu această ocazie respectarea clauzelor contractuale. Mai exact, modalitatea de acordare a serviciilor medicale, corespondenţa între serviciile solicitate pentru decontare de către furnizori şi cele efectuate în mod real, precum şi modul în care au fost respectate de către furnizor condiţiile existente la momentul evaluării. De asemenea, în vizorul inspectorilor de specialitate a intrat şi modul în care s-a respectat acordarea şi eliberarea certificatelor de concediu medical. Tot în cadrul acestor acţiuni de control s-a verificat respectarea Legii 95/2006 privind constituirea, declararea şi plata contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Nu în ultimul rând, s-a controlat dacă sunt respectate prevederile OUG nr. 158/2005 privind constituirea şi plata asigurării pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Deficienţe descoperite mai ales la medicii de familie

În total, în luna decembrie a.c. au fost opt controale derulate la cabinetele de medicină primară şi unul în ambulatoriul de specialitate clinic, mai exact la un cabinet de oftalmologie. Printre deficienţele constatate în cazul medicilor de familie se regăseşte raportarea distinctă a imunizărilor „antipoliomelitică VPO şi VPI” şi „împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsivă – DTP”, deşi forma de prezentare a vaccinurilor le includea pe ambele, fiind necesară o singură inoculare. De asemenea, reprezentanţii CAS au reclamat neconsemnarea în fişele pacienţilor a prescripţiilor medicale, concediilor medicale şi biletelor de trimitere eliberate şi completarea incorectă a registrului de consultaţii, în sensul lipsei semnăturii pacientului. Alte probleme depistate au fost lipsa cererilor asiguraţilor la înscrierea pe lista de capitaţie a medicului de familie şi nesolicitarea de către medic a dovezii calităţii de asigurat.

În cazul cabinetului oftalmologic verificat de inspectorii CAS Dolj s-a constatat că nu sunt utilizate formularele Fişe de monitorizare a pacienţilor, serviciile medicale fiind consemnate pe formulare care nu mai sunt valabile. De asemenea, printre nereguli figurează şi neconsemnarea programării consultaţiilor medicale în evidenţele primare ale cabinetului. Furnizorii de servicii la care care s-au constatat deficienţe au fost sancţionaţi cu avertisment conform legislaţiei în vigoare.

Controalele nu se opresc însă aici. În perioada următoare vor fi verificate patru farmacii, un ambulatoriu de specialitate, un cabinet stomatologic şi un furnizor de îngrijiri la domiciliu.

Controale la mai mulţi furnizori de servicii medicale

Luna trecută, pe lângă controalele care s-au realizat în cazul medicilor de familie şi în ambulatoriul de specialitate, a fost verificat şi un furnizor de servicii medicale implicat în activitatea medicală de urgenţă şi transport sanitar. Inspectorii nu au descoperit însă deficienţe. La fel s-a întâmplat şi în cazul furnizorilor de medicamente compensate şi gratuite, constatându-se că sunt respectate clauzele contractului încheiat cu CAS Dolj.

Au fost verificaţi, de asemenea, trei furnizori de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate pe medicină dentară, constatându-se că există concordanţă între serviciile medicale raportate şi cele consemnate în documentele de evidenţă existente la nivelul furnizorilor de servicii. Tot în luna noiembrie a.c., inspectorii au controlat şi un furnizor de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate – clinic, rezultând că sunt respectate clauzele contractului de furnizare de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate.