Premier League: Pep Guardiola prelungeşte aventura cu Manchester City

0
494

Pep Guardiola a prelungit contractul său cu Manchester City, cu încă două sezoane, a anunţat ieri clubul de care este legat prin contract până în 2023. Sosit în 2016, fostul antrenor, în vârstă de 49 de ani, al FC Barcelona şi Bayern Munchen, al cărui contract expira vara viitoare, a repurtat două titluri de campion, o Cupă a Angliei şi trei Cupe ale Ligii, cu Manchester City, dar niciodată Liga Campionilor, obiectiv major al „cetăţenilor”. În total, echipa a câştigat 181 de meciuri din 245 (73,8%) sub comanda sa tehnică. Manchester City este clubul la care Pep Guardiola are cel mai lung mandat de antrenor. Prelungirea contractului este consecinţa încrederii şi respectului reciproc între el şi ansamblul clubului, a afirmat preşedintele Khaldoon Mubarak. Sâmbătă, începând cu orele 19.30, în cadrul etapei a 9-a din Premier League, Tottenham întâlneşte pe Manchester City, un şoc între Jose Mourinho şi Pep Guardiola, vechi rivali. În 23 de confruntări directe, Pep Guardiola are 11 victorii, 6 remize şi 5 înfrângeri.