Există nervi!

0
1405

„Există nervi” este titlul unei piese de debut a lui Marin Sorescu, cu o istorie insolită: s-a jucat în premieră absolută la Studioul Casandra al Institutului de Teatru Bucureşti (1968-1969) apoi la Teatrul de Comedie Bucureşti (1981). La Teatrul Naţional din Craiova „a căzut” la vizionare, din motive politice, şi se va juca după 1990. Între timp, pentru acest titlu, folosit în revista „Flacăra” a lui Adrian Păunescu, jurnalistul de bună ţinută, Adrian Dohotaru, îşi va rupe gâtul, pentru un… reportaj „cu scame”. Am făcut o introducere cam lungă, şi nu din alte motive decât acelea legate de cele petrecute la desemnarea viceprimarilor, în şedinţa Consiliului Local Municipal Craiova, similare cu cele la alegerea viceprimarului în Consiliul Local Dăbuleni, cu puţin zile înainte. Dacă la şedinţa Consiliului Local Municipal Craiova, echipa combinată de consilieri locali (PNL-USR), teoretic în superioritate numerică, s-a văzut învinsă, la vot, de adversara sa, combinata PSD-PER, ceea ce s-a mai pomenit, nu numai în politică, dar şi în fotbal, la Dăbuleni lucrurile n-au stat altfel. Cu 9 consilieri locali din 17, primarul social-democrat, Aurel Băjenaru, n-a reuşit, deşi părea stăpân pe situaţie, să-şi numească viceprimarul dorit, tânărul Alin Glăvan. Motivul? Însuşi liderul organizaţiei locale al PSD, Victor Sărăcin, fost poliţist, persoană de mare… încredere, din stimă şi onoare, a defectat la exprimarea votului, astfel încât funcţia de viceprimar a revenit candidatului liberal Nanu Marin, inginer la Ocolul Silvic Dăbuleni, care a primit votul celor 7 consilieri locali liberali, şi pe lângă acestea pe cel al lui Nicolae Drăgoi, fost primar şi consilier PSD, acum la Pro România, adversar înverşunat al consilierului judeţean Veta Păsculescu, liderul politic zonal, acum devenit aliat de nădejde. Cu 9 voturi „pentru” Marin Nanu (PNL) şi numai 8 pentru Alin Glăvan (PSD), prin defectarea, cum spuneam, a lui Victor Sărăcin, candidatul liberal şi-a adjudecat mandatul de viceprimar, deşi moralmente are legat de picior o condamnare pentru tâlhărie, cu nişte ani în urmă. Un fleac. Potrivit Codului Administrativ (art 152), viceprimarul este subordonat primarului, şi în situaţiile prevăzute de lege devine înlocuitorul acestuia, situaţie în care exercită, în numele primarului, atribuţiile ce-i revin acestuia. Primarul „poate” delega o parte din atribuţiile sale viceprimarului. Verbul predicativ „poate” devine interesant în colaborarea dintre un fost procuror, Aurel Băjenaru, şi un fost penal pentru tâlhărie, Marin Nanu. Lovitura de „bâzdoacă”, primită în moalele capului de aripa social-democrată, din Consiliul Local Dăbuleni, i-a dezmeticit, realizând că n-a fost respectată prevederea expresă a articolului 152 (al. 2) care stipulează că „viceprimarul este ales prin vot secret, cu majoritatea absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a unui consilier local”. Cum votul n-a fost secret şi era o normă imperativă, el este lovit de nulitate. În plus, preşedintele de şedinţă, prof. Alin Dinu, n-a semnat nici hotărârea de consiliu şi nici procesul verbal, întrucât acesta n-a inserat faptul că în timpul votului, consilierii PSD au invocat nerespectarea secretului acestuia. Detalii interesante. Ieri, secretarul Primăriei Dăbuleni, Ion Cojocaru, a fost chemat la Prefectura Dolj, care urmează să dea avizul de legalitate la hotărârea de consiliu. Unde, ceea ce a declarat, nu cunoaştem. Spectacolul e interesant. Oricum, ceva despre democraţia băştinaşă, din definiţia unui domn distins făcută unei doamne distinse: „dragă, am ceva la ficat, mă ţine un astm, mă trezesc dimineaţa anchilozat şi nici eu personal nu mă simt prea bine”. Concluzia: nu te căii mai mult decât este normal. Fireşte, există nervi şi la Craiova şi la Dăbuleni.