Germania: Negocierile pentru formarea guvernului au eşuat

0
368

Negocierile antamate pentru formarea noului guvern în Germania, după alegerile legislative au eşuat aseră, în urma retragerii Partidului Liberal Democrat (FDP). Angela Merkel a deplâns acest eşec şi a promis în faţa presei, la Berlin, „să facă totul pentru ca ţara să fie bine condusă în săptămânile dificile care urmează”. Astăzi, Angela Merkel va discuta cu preşedintele ţării Frank-Walter Steinmeier, chemat prin Constituţie să joace un rol-cheie în ceea ce urmează. La rândul său, preşedintele FDP, Christian Lindner, a spus că este preferabil să nu guverneze, decât să guverneze prost, fiindcă n-a fost identificată „o bază comunnă”. Aflaţi la putere de 12 ani, conservatorii Angelei Merkel au câştigat alegerile din septembrie, dar la un scor slab, considerat a fi cel mai nefast din 1949. Consecinţa: Angela Merkel are dificultăţi în găsirea unei majorităţi în Bundestag, unde social-democraţii se pregătesc de o cură de opoziţie, decizând să nu mai facă parte din ceea ce s-a numit „marea coaliţie”. După o lună de negocieri foarte dificile pentru formarea unei coaliţii contra naturii, cu liberalii şi verzii, toate speranţele par năruite. Politica migratorie, încălzirea, politicile fiscale, Europa, toate acestea şi nu numai au provocat discordie. Potrivit unui sondaj, 61% dintre alegători cred că Angela Merkel nu poate rămâne cancelar dacă eşuează în formarea „coaliţiei Jamaica”. În absenţa unui compromis la care încă se mai speră, germanii se vor întoarce la urne la începutul anului viitor. Numai că, potrivit estimărilor, formaţiunea CDU/CSU n-o va mai avea în frunte pe Angela Merkel, deja fragilizată. Pragmatismul său politic, care îi conferea forţă, n-a mai ajutat-o. Pe de altă parte, ea este considerată vinovată de ascensiunea AFD- extrema dreaptă, care a obţinut 12,6% în alegerile din septembrie. Impasul politic de la Berlin constituie o ştire proastă pentru Uniunea Europeană şi eşecul cancelarului afectează totţi partenerii europeni.