Ca peste tot, în spaţiul Uniunii Europene, avocaţii de ţinută, indiferent de clienţii pe care îi apără, îşi fac cu profesionalism datoria. Nu trebuie aşadar să ne mire faptul că, la audierea de vineri, în Camera de Consiliu a Tribunalului din Bruxelles – o instanţă neerlandofonă de instrucţie – judecătorul belgian a examinat mandatul european de arest, emis în urmă cu 2 săptămâni de Madrid, împotriva lui Carles Puigdemont, ex-preşedintele Cataloniei, şi a încă 4 foşti „consilieri-miniştri”, exilaţi în Belgia, care refuză să se întoarcă. Parchetul belgian a cerut însă punerea în execuţie a mandatului de arest contra „destituiţilor”. Apărarea va putea însă pleda la 4 decembrie a.c., când sunt fixate dezbaterile pe fond, în aceeaşi zi debutând şi campania electorală în Catalonia. Până atunci, deşi audierea lui Carles Puigdemont şi a „consilierilor-miniştri” amintiţi, la prima instanţă neerlandofonă din Bruxelles s-a făcut cu uşile închise, avocaţii belgieni au evocat o „isterie judiciară” în Spania, contestând executarea mandatului de arest internaţional, care potrivit lor aduce a „proces politic”. Se mai contează evident pe recursurile posibile în apel, la Curtea de Casaţie, dacă solicitarea Madridului va fi satisfăcută. Mandatul de arest european (MAE), creat de UE, în 2002, este transpus în legislaţia belgiană pentru facilitarea extrădării între statele membre, fără intervenţia puterii politice. Cazurile de refuz sunt rare, potrivit juriştilor, acceptându-se încrederea mutuală între sistemele juridice apropiate, dar în acest caz „încrederea” este pusă la îndoială, clamează avocaţii. Exilulul lui Carles Puigdemont în Belgia, care riscă să se prelungească, forţează fricţiunea între Madrid şi Bruxelles. Partidul naţionalist flamand (N-VA) susţinător al coaliţiei aflate la putere, şi-a exprimat deschis simpatia faţă de independentiştii catalani. Mai mult, independentistul flamand Bart De Wever a vorbit de un proces de evaporare al statelor-naţiune. Lucrurile rămân complicate, pe mai departe şi Carles Puigdemont liderului Partidului Democrat Catalan (PDeCAT), refuzat de stânga republicană a Cataloniei (ERC) să aibă listă comună la apropiatele alegeri regionale anticipate, îşi face campanie de la Bruxelles. S-a mai întâmplat însă ceva: procurorul general al Spaniei, Jose Manuel Maza, 66 de ani, a murit deunăzi la Buenos Aires, în urma unei crize renale s-a spus, în presa spaniolă de ieri, în timp ce se afla la o reuniune ibero-americană. Ocupa poziţia de procuror general de un an, el fiind cel care în urma referendumului de independenţă, interzis de Curtea Constituţională de la Madrid, a cerut inculparea pentru rebeliune, răzvrătire, deturnare de fonduri publice, a membrilor guvernului catalan, destituit, 8 dintre aceştia aflându-se în detenţie provizorie. El este cel care l-a schimbat din funcţie pe şeful Parchetului Anticorupţie, Manuel Maix. Dar aceste „detalii” nu vor schimba lucrurile. Chestiunea catalană, la care Bruxelles-ul rămâne surd, pare mai de grabă o consecinţă derivată a „construcţiei europene”, prin care s-a stimulat autonomia regiunilor. Extrema dreaptă şi dreapta naţionalistă nostalgică au putut să-şi exprime poziţia, resuscitând naţionalisme locale latente. Cu certitudine, nu aşa ceva a dorit Uniunea Europeană, când a încurajat, indirect şi implicit, comitetul regiunilor (CdR sau CoR), instituţie menită să permită regionalizarea profundă a Europei, care absoarbe o bună parte din fondurile europene.
