Bugetul Sănătăţii, mai mare în 2014

0
331

Ministerul Sănătăţii a anunţat că anul viitor bugetul va creşte cu peste două miliarde de lei. Potrivit oficialilor, anul acesta, bugetul Ministerului Sănătăţii a avut două componente: 5,2 miliarde lei pentru cheltuieli curente şi, separat, 3,5 miliarde lei, alocaţi pentru plata arieratelor.

Anul trecut, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a trebuit să se încadreze în prevederile directivei europene 2011/7/UE, potrivit căreia statele trebuie să-şi achite facturile la maximum 60 zile. Ca atare, a plătit facturile spitalelor la medicamente care au fost lăsate cu restante de peste 300 zile, ceea ce a însemnat un cost de 3,5 miliarde lei.

Astfel, potrivit reprezentanţilor MS, bugetul real al Ministerului Sănătăţii, în anul 2013, a fost de 5,2 miliarde lei. În anul 2014, bugetul Sănătăţii va fi în creştere cu 2,6 miliarde lei, de la 5,2 la 7,8 miliarde lei.

Conform calculelor realizate de autorităţile sanitare, bugetul MS pe anul 2014 este construit astfel încât să răspundă priorităţilor stringente din sistemul sanitar, de exemplu, creşterea veniturilor medicilor rezidenţi prin acordarea unei burse lunare neimpozabile de 150 de euro, dar şi creşterea sumelor pentru investiţii şi  dotarea cu aparatură medicală a unităţilor sanitare.

Astfel, sumele care vor fi alocate pentru achiziţia de aparatură medicală, reparaţii capital la unităţile sanitare, precum şi investiţii vor creşte de la 228.329.000 lei la 284.276.000 lei.