Război în Ucraina: Legea marţială în teritoriile anexate de Moscova

0
388

Vladimir Putin a instituit ieri Legea marţială în teritoriile anexate în septembrie de Moscova (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie). Măsura instituită a fost anunţată în cursul reuniunii Consiliului de Securitate. Vladimir Putin a justificat măsura respectivă afirmând că, deocamdată, Kievul refuză să negocieze cu Moscova şi continuă să bombardeze populaţia civilă din aceste regiuni. În Ucraina a fost introdusă de astăzi restricţia la electricitate, în urma bombardării infrastructurii critice, a anunţat pe Telegram Kyrylo Timoscenko. Guvernul spaniol a anunţat miercuri trimiterea de 5 generatoare electrice în Ucraina (4 de 400 KW şi unul de 150 KW). Peste 1.000 de oraşe ucrainiene sunt lipsite de curent electric.