„Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”, rămâne primul vers dintr-o poezie duioasă a marelui Tudor Arghezi, legat afectiv de aceste meleaguri. Care descria eleagic anotimpul generos al anului, în crepusculul său. Toamna acestui an pare însă, într-un alt registru, una pestriţă, deloc ca altele, fiind circumscrisă unui an calic în precipitaţii, încât nu mulţumeşte îndestulător pe nimeni. Şi mă refer la lumea rurală a Doljului, acum când se află prinsă în treburile de sezon, legate de înfiinţarea culturilor agricole de toamnă. Decorul specific al naturii obosite, cu ruginiul culoare dominantă, ne anunţă doar că „iarna-i aici, vara-i departe”. Foşnetul pădurilor nu-i decât o uscată fâlfăire de aripi îndurerate. Vântul cântă deja foşnetul desfrunzirei. Şi venirea iernii nu nelinişteşte, cât îngrijorează prin spaima facturilor care o să vină. Fireşte că o vom traversa, nu e prima cumpănă a vieţii noastre. Până şi la nivelul UE s-a ajuns la o reglementare a preţului energiei în urma efectelor dezastruase a crizei gazului rusesc. Şi ne-am putea încadra în ţintele de reducere a consumului, de la Bruxelles, fără o reducere a consumului la orele de vârf. Să vedem cum se aşează lucrurile. O paranteză: Oltenia rămâne un pol energetic naţional din moment ce livra până recent 70% din producţia de energie a ţării (hidroenergie şi termo, prin resursele fosile lignit, huilă, ţiţei, gaze naturale). Nu mai produce însă energie suficientă. Din vari motive. Revin la aceste zile autumnale blânde cu soarele palid şi trecător ca un semnal. Asociam până acum venirea iernii cu frumuseţea ei, cu aşteptările noastre fireşti legate de instalarea sărbătorilor, care ne transformau într-o naţie bine dispusă deloc înclinată să bombăne. Nu ne gândeam că vom prinde şi asemenea momente care ar putea semăna nespus cu viaţa noastră de ieri, când ni se vorbea obsesiv de raţionalizare. Care ni se şi livra. Acum ni se vorbeşte de sobrietate. Nu suntem însă singurii neliniştiţi din bătrâna Europă. Vedem ce se întâmplă peste tot, fiindcă puţine ţări occidentale pot vorbi de independenţă energetică în adevăratul sens al termenului. Dorinţa imperativă de diminuare a dependenţei de Rusia rămâne în picioare. Ideea unui hub gazier în Turcia, sugerată în cursul întâlnirii între Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin, cu ocazia forumului recent de la Astana, din 13 octombrie a.c. n-a fost îmbrăţişată de occidentali pe motivul că reducerea dependenţei şi tranziţia climatică sunt incompatibile cu acest gen de înţelegeri. Ca o părere, partidele ecologice, unele prinse în coaliţii de guvernare, vor plăti se pare o notă scumpă pentru demersurile lor anterioare care afundă inevitabil economii puternice. Se revine la cărbune, dată fiind conjunctura actuală. Nu e momentul vitejiei critice, dar decontul nu va întârzia prea mult. E o toamnă blândă şi bine ar fi să se prelungească cât mai mult, pentru a întârzia întâlnirea noastră cu agentul termic, furnizat prin reţeaua de încălzire. E o toamnă în care ne facem socoteli fireşti legate de costul curentului electric şi agentului termic. Discuţii de acum obsedante.
