Elevii din România au mai multe oportunităţi, care, dacă vor fi accesate, le pot da o şansă în plus la educaţie , una cu deschidere modernă. Una dintre aceste şanse se referă la posibilitatea echivalării şi recunoaşterii absolvirii studiilor în limbile de circulaţie (engleză, franceză, germană , etc.), certificări obţinute în străinătate, şi în România, astfel încât să nu mai fie nevoiţi să susţină proba de competenţă lingvistică la Bacalaureat. Cea de-a doua ţine de posibilitatea elevilor de a urma cursuri în SUA, în baza unui protocol semnat între instituţiile cu prerogative în domeniu din cele două state.
În ultima zi a lunii august din acest an, Ordinul nr.5088 al ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice modifica un act anterior, din 2010, al, pe atunci, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu privire la echivalarea rezultatelor obţinute la examenele cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine de circulaţie, studiate în învăţământul liceal. „Practic, este vorba despre recunoaşterea unor examene susţinute cu cadre de la instituţii de învăţământ din Europa, iar cei care le obţin nu mai dau probele de competenţă lingvistică, într-o limbă de circulaţie, la Bacalaureat. De aceea, am înştiinţat toate instituţiile de învăţământ liceal din Dolj să trimită situaţia cu elevii care au obţinut astfel de certificate europene, absolvite cu minimum categoria B, pentru a fi scutiţi de susţinerea probei în sesiunea de BAC. Sunt oportunităţi de care elevii trebuie să profite, deoarece este în interesul lor. Ştim cu toţii ce înseamnă să cunoşti o limbă de circulaţie internaţională”, a precizat prof. Mona Daniela Burcheşin¸ inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Stagii în Statele Unite
Cea de-a doua şansă care li se oferă elevilor vine din partea Statelor Unite ale Americii. La începutul acestei luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională (CAEI) au semnat un protocol pentru derularea, în ţara noastră, a Programului FLEX (Future Leaders Exchange Program), finanţat de către Departamentul de Stat al SUA şi gestionat de către CAEI. „Programul îşi propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american şi de a locui împreună cu o familie de acolo, în anul şcolar 2016/2017. Acest program a fost instituit în 1992 de către Congresul SUA şi , de atunci, 24.000 de studenţi din Europa, Eurasia şi Asia Centrală au beneficiat de burse. Pentru anul şcolar viitor sunt prevăzute 800 de locuri, de aceea am făcut cunoscut proiectul tuturor instituţiilor de învăţământ liceal. Bineînţeles, cei care îşi anunţă dorinţa de a intra în program trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie cetăţeni români; să fie născuţi în perioada 1 ianuarie 1999-15 iulie 2001; în prezent să urmeze cursurile cls-lor a IX-a, a X-a sau a XI-a; să studieze limba engleză; să îndeplinească toate condiţiile obţinerii vizei pentru SUA; să nu fi stat mai mult de trei luni, în ultimii cinci ani, în Statele Unite. De asemenea, cei cu dizabilităţi sunt încurajaţi să participe. Este încă o şansă pentru tinerii români”, a mai spus Mona Burcheşin.