Traficanţii de minore din Băileşti n-au scăpat de puşcărie la apel

0
624

Curtea de Apel Craiova a finalizat, săptămâna aceasta, apelul în dosarul traficanţilor de minore din Băileşti, „săltaţi” de oamenii legii în urmă cu doi ani chiar de la nuntă. După aproape un an de judecată, magistraţii au decis să reducă pedepsele aplicate de Tribunalul Dolj majorităţii inculpaţilor, însă cu câte un an, astfel că membrii grupării de romi cunoscute drept clanul „Bomboană” au rămas cu pedepse cuprinse între două luni şi 10 ani de detenţie. Atât inculpaţii, cât şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, care i-au trimis în judecată, pot face recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Craiova.

Acesta a fost unul dintre cele mai de amploare dosare ale procurorilor şi poliţiştilor de crimă organizată craioveni, vizând traficul de persoane şi traficul de minori, peste 20 de persoane fiind trimise în judecată prin rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor.

Gruparea de romi din Băileşti, cunoscută drept clanul “Bomboană”, era în atenţia oamenilor legii din anul 2009. Din cercetările efectuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova a rezultat că romii din Băileşti au traficat şi exploatat sexual în Italia, în localitatea Aprilia, peste 20 de victime, cele mai multe fiind minore, unele chiar cu vârsta sub 14 ani, obţinând de pe urma lor câştiguri ilicite de peste 100.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, victimele erau racolate din rândul elevelor şi liceenelor din Băileşti, după care erau duse în Italia, în localităţi precum Aprilia sau Pomezia, sub promisiunea că li se va oferi un loc de muncă bine plătit sau excursii. Odată ajunse în Italia însă, elevele erau obligate să se prostitueze. Nici una nu accepta de la început, dar erau sechestrate, lăsate fără documente şi telefoane bătute şi înfometate, până când erau nevoite să iasă „la stradă” ca să scape cu viaţă. Li se impunea să obţină între 100 şi 400 de euro pe zi, iar sumele intrau direct în buzunarele traficanţilor.

După ce au reuşit să obţină suficiente probe împotriva membrilor reţelei oamenii legii au pus la cale operaţiunea de prindere a acestora. Poliţiştii şi procurorii au profitat de nunta unuia dintre inculpaţi – Walter Radu, zis Remus – pe care, pe 24 martie 2010, l-au “săltat” din Băileşti, direct în costum de ginere. Era cea mai bună şansă pentru anchetatori, întrucât la „fericitul eveniment” au venit cam toţi „capii” reţelei, pe care oamenii legii încercau să pună mâna de ceva vreme, însă stăteau în străinătate. O bună parte dintre nuntaşi au fost „săltaţi”, în urma unei acţiuni la care au luat parte peste 250 de poliţişti şi jandarmi, sprijiniţi de un elicopter care a survolat în permanenţă zona în care se desfăşurau percheziţiile domiciliare, 11 persoane fiind arestate preventiv ulterior.

Pe lângă romii ridicaţi din Băileşti, oamenii legii au confiscat şapte autoturisme de lux – printre care un Volkswagen Touareg, un Crysler CC, Audi A4, Mazda MX5, Pontiac şi Alfa Romeo, dar şi bani – peste 100.000 de euro –, paşapoarte, cărţi de identitate, documente de transfer bancar şi monetar.

11 inculpaţi judecaţi în stare de arest preventiv

Procurorii DIICOT Craiova au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în acest dosar, 11 persoane. Este vorba despre Constantin Baeram zis Gojin, Robert Radu zis Ţiganu, Walter Radu zis Remus, Florin Radu zis Ine, Marin Radu zis Făniţă, Trache Petre Radu zis Vida, Doru Răducan zis Dorel, Vasile Ion Radu zis Puiu, Petrică Sorin Radu zis Găgăuţi, Radu Radu zis Tractoraşu şi Marian Radu zis Pârţălanu. Alte zece persoane au fost deferite justiţiei în stare de libertate: Gogu Baeram zis Cucu, Aurel Cătălin Bobolocu zis Raşai cel Mic, Marin Radu zis Bădică, Tereza Mustafa zisă Soni, Opriţa Corcoveanu zisă Găgăuţa, Emanuela Croitoru zisă Mana, Ionela-Georgeta Lăutaru zisă Geanina, Olga Nicu, Mihaela Costici zisă Mia şi Mirela Camelia Cotoi.

În luna iunie 2011, magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat prima sentinţă în acest dosar, 16 dintre persoanele trimise în judecată fiind condamnate la pedepse cuprinse între 11 şi 2 ani de închisoare. Cel mai mult au primit Radu Robert zis Ţiganu şi Radu Marian zis Pârţălanu – câte 11 ani de detenţie, la polul opus fiind câteva dintre femei. “Ginerică”, Walter Radu zis Remus, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. La momentul respectiv s-a disjuns cauza cu privire la patru dintre inculpaţi, iar în luna iulie şi aceştia au fost condamnaţi. Astfel, Radu Petrică Sorin zis Găgăuţi şi Baeram Constantin zis Gojin au primit câte 5 ani de închisoare, iar Corcoveanu Opriţa zisă Găgăuţa şi Croitoru Emanuela zisă Mana au fost condamnate la câte 2 ani închisoare. Membrii grupării au atacat decizia Tribunalului Dolj cu apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova pe 3 august 2011. Săptămâna aceasta, judecătorii Curţii de Apel Craiova au pronunţat decizia. Nici unul dintre romi nu a scăpat de puşcărie, însă instanţa a dispus micşorarea pedepselor unora dintre ei.

Astfel, Radu Robert zis Ţiganu şi Radu Marian zis Pârţălanu au primit câte 10 ani de închisoare faţă de cei 11 de la Tribunal, Radu Petre a rămas cu 9 ani de închisoare, iar ceilalţi romi au primit pedepse cuprinse între două luni şi 7 ani de închisoare. Hotărârea Curţii de Apel Craiova nu este definitivă, atât procurorii DIICOT, cât şi inculpaţii putând declara recurs. De altfel, până ieri, şapte dintre inculpaţi formulaseră deja recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând să aibă ultimul cuvânt în acest caz.