Premier League: Meciul zilei, Chelsea – Liverpool

0
447

Două dintre cele mai bune echipe din Premier League, Chelsea şi Liverpool (campioana en-titre) se întâlnesc astăzi pe Stamford Bridge (18.30). Ambele au obţinut victorii în pima etapă: Liverpool a făcut 4-3 cu Leeds, iar Chelsea 3-1, în deplasare, cu Brighton. S-au întâlnit deja de 124 de ori după 1963, spun statisticile, şi în ultima întâlnire (2 iulie a.c.), în penultima etapă de campionat, Liverpool s-a impus cu 5-3. Dacă Chelsea şi-a ranforsat lotul –semn că Abramovic s-a întors- transferându-i pe Chilwell Benjamin (Leicester – 55 mil. euro), Havertz Kai (Bayer Leverkusen – 80 mil. euro), Timo Werner (RB Leipzig – 53 mil. euro), Ziyech Hakim (Ajax – 40 mil. euro), Thiago Silva (liber de contract), Zappacosta Davide (AS Roma – liber), nici Liverpool n-a rămas mai prejos şi în urmă cu câteva zile l-a adus pe internaţionalul spaniol Thiago Alcantara de la Bayern Munchen pentru 27 mil. euro –mare transfer- şi pe internaţionalul portughez Diogo Jota (23 ani) de la Wolves pentru 45 mil. euro. L-a cedat aceleiaşi echipe pe tânărul Ki Jana Hoever (18 ani) pentru 13,5 mil- euro. Fanii „lupilor” s-au dezlănţuit pe reţelele de socializare pentru cedarea atacantului portughez. În fine, Liverpool îl mai adusese anterior pe Tsimikas Konstantinos de la Olympiakos, pentru 13 mil. euro, după ce îl cedase pe Dejan Lovren la Zenit Sankt Petersburg pentru 11,5 mil euro. Şi ar mai putea pleca Divok Origi, dar şi Xherdan Shaquiri. Transferul lui Thiago Alcantara (29 ani), de două ori câştigător al Ligii Campionilor, este considerat un mare eveniment, prin faptul că el conferă o nouă dimensiune liniei mediane, în condiţiile în care Gini Wijnaldum rămâne. Diogo Jota este considerat unul dintre cele mai scumpe transferuri din istoria lui Liverpool, după cele ale lui Virgil Van Dijk, Alisson Becker şi Nabi Keyta. În ultimile zile s-a comentat mult transferul lui Thiago Alcantara, regretat de cei de la Bayern, încât Robert Lewandowski i-a transmis pe Twitter următorul mesaj: „A fost o plăcere să joc cu un astfel de magician ca tine. Gracias amigo”. Astăzi nu vor fi folosiţi însă noii recruţi, dar joi 24 septembrie în Cupa Ligii cu Lincoln (D3), Jurgen Klopp i-ar putea folosi. Alte rezultate: Everton – West Bromich Albion 5-2; Leeds – Fullham 4-3; Manchester United – Crystal Palace 1-3, Arsenal – West Ham 2-1. Astăzi se mai dispută partidele Southampton – Tottenham, Newcastle – Brighton, Leicester – Burnley.