Prin Programul Interreg România – Bulgaria: Echipamente moderne pentru dotărea unei săli de operaţii a Clinicii de cardiologie intervenţională

0
715
În aprilie 2017, președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a semnat, contractul de finanțare pentru Proiectul „Coordonarea și sprijinirea modernizării serviciilor publice de sănătate în regiunea Dolj-Vratsa“, implementat în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria, care are o valoare totală de 1.483.010 de euro, inclusiv TVA. Din această sumă 769.453 de euro reprezintă valoarea totală a activităților implementate de Consiliul Județean Dolj și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Prin această investiţie sunt achiziționate echipamente moderne, în vederea dotării unei săli de operații a Clinicii de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară. Ieri, la Consiliu Judeţean Dolj, a avut loc  conferinţa intermediară, la care au luat parte vicepreşedintele CJ Dolj, Oana Bică; Ileana Măjină – managerul de proiect şi nu în ultimul rând, medicul cardiolog Petrişor Tudoraşcu.
În cadrul evenimentului destinat prezentării stadiului de implementare al proiectului „Coordonarea şi sprijinirea modernizării serviciilor publice de sănătate în regiunea Dolj-Vratsa”, derulat prin programul transfrontalier Interreg V-A România – Bulgaria, demers care vizează dotarea uneia dintre sălile de operaţii ale noii clinici cu echipamente moderne, vicepreşedintele CJ Oana Bică a evidenţiat implicarea administraţiei judeţene în domeniul sanitar prin investiţii considerate prioritare în acest sector. Reprezentantul CJ Dolj a mai spus că dotarea Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară reprezintă una dintre cele mai ample şi importante investiţii derulate de instituţie în domeniul sănătăţii, atât ca valoare, cât şi ca beneficii obţinut. „Consiliul Judeţean Dolj a construit şi este în plin proces de dotare a Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară, obiectiv în care s-a investit până în prezent o sumă de peste 7,5 milioane de euro. Astăzi, vorbim despre un proiect drag nouă, care vizează echiparea uneia dintre sălile de operaţii ale acestei structuri medicale, un proiect pe care îl derulăm din fonduri europene accesate în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Municipalitatea Kozloduy şi Administraţia Districtuală Vratsa. Suma care a revenit Consiliului Judeţean Dolj prin acest demers este de aproximativ 770.000 de euro, sumă din care s-au procurat mai multe echipamente, precum o lampă pentru operaţii, o cameră video integrată, o masă pentru operaţii cu accesorii pentru chirurgie vasculară, un aparat pentru anestezie de înaltă performanţă, un sistem digital pentru sala de operaţii sau un defibrilator cardiac intern”, a subliniat Oana Bică.
Două milioane de euro investite în mobilier şi aparatură medicală
La momentul inaugurării Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară, în primăvara anului trecut, conducerea administraţiei judeţene a anunţat clar şi fer, că aceste demersuri nu se vor opri odată cu finalizarea lucrărilor de construire. „Astfel, CJ Dolj a alocat două milioane de euro din bugetul propriu, care au fost repartizate Spitalului Judeţean şi care au fost deja investite în mobilier şi aparatură medicală, cel mai important fiind aparatul pentru angiografii. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi fac parte din echipa de implementare a acestui proiect, precum şi celorlalţi colegi din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean care au răspuns prompt, ori de câte ori le-a fost solicitat sprijinul. Investiţiile în sănătate au reprezentat o prioritate pentru instituţia noastră şi continuă s-o facă, în prezent fiind derulate demersuri menite să ajute la îmbunătăţirea infrastructurii medicale din Dolj”, a declarat vicepreşedintele CJ Dolj Oana Bică. 
Studiu prin intermediul căruia s-a analizat incidenţa acestor boli atât în Dolj, cât şi în Vratsa
La rândul său, Ileana Măjină, managerul de proiect, a subliniat faptul că pe lângă dotarea uneia dintre sălile de operaţii, un alt câştig al acestui proiect este reprezentat de construirea şi întreţinerea unei relaţii între medici din Bulgaria şi din România. „Au avut deja loc schimburi de experienţă şi vorbim despre specialişti şi din alte domenii, nu doar cei din specialitatea cardiologie. Tot în cadrul acestui demers a fost realizat şi un studiu prin intermediul căruia s-a analizat incidenţa acestor boli atât în Dolj, cât şi în Vratsa, precum şi diferenţele legislative dintre cele două ţări. Studiul va propune câteva modificări legislative care să înlăture aceste bariere între România şi Bulgaria”, a precizat Ileana Măjină, managerul de proiect. Valoarea cheltuielilor neeligibile aferente activităților implementate de CJ Dolj, partener lider, este de 350.245 de euro.
„Este de salutat implicarea factorilor decizionali”
Prezent la conferinţa de presă, Petrişor Tudoraşcu, medic primar cardiolog, a subliniat rolul decisiv pe care CJ Dolj îl are în derularea demersurilor pentru îmbunătăţirea infrastructurii sanitar. „Este de salutat implicarea factorilor decizionali din administraţia judeţeană în ceea ce înseamnă asigurarea logisticii necesare desfăşurării profesiei de medic, având în vedere plecările masive din acest sistem în afara graniţelor ţării. Demersul construirii clinicii de cardiologie a fost iniţiat în urmă cu câţiva ani, împreună cu patru-cinci colegi care la acea vreme intrau în rezidenţiat, iar în acest moment sunt angajaţi ai spitalului în specialitatea cardiologie intervenţională, reuşind deja să salveze vieţi omeneşti. Trebuie evidenţiat faptul că, în ultimii trei ani, noi am crescut exponenţial numărul de proceduri invazive, proceduri foarte complexe operate de aceşti tineri. Sunt realizări datorate în mare măsură şi eforturilor investiţionale făcute până în prezent de administraţia judeţeană”, a declarat medicul Petrişor Tudoraşcu.