„Târgul Jucăriilor”, la Biserica Brânduşa

0
310

Targul Jucariilor 1Parohia „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova va organiza duminică, 25 septembrie, a VII-a ediţie a „Târgului Jucăriilor”. Acţiunea se va derula după oficierea Sfintei Liturghii, în curtea lăcaşului de cult (strada Brânduşa nr. 12), între orele 11.00 şi 18.00. Acţiunea filantropică are drept scop colectarea de fonduri şi jucării / jocuri pentru copii dezavantajaţi social.

«Cu toţii avem acasă jucării care nu mai sunt folosite de copiii noştri, fie pentru că au prea multe, fie pentru că au crescut. Jucăriile pot fi „readuse la viaţă” şi pot fi folosite de alţi copii. Puteţi dona orice fel de jucării, aflate în stare bună de funcţionare. Pot participa toţi cei doritori. Condiţiile participării sunt simple: jucăriile, odată aduse la „Târgul Jucăriilor”, se consideră donate parohiei noastre. Este bine să fie curate. Puteţi aduce şi jocuri, cărţi de colorat şi altele asemenea. Toţi cei prezenţi la biserică în ziua de 25 septembrie pot achiziţiona una sau mai multe jucării», a declarat pr. Gabriel Sorescu, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” – Brânduşa.

O parte din jucării va fi donată pentru copiii din secţiile de Oncologie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova şi copiilor din mai multe grădiniţe din mediul rural, judeţele Dolj şi Gorj.Targul Jucariilor 2