„neȘansa adulţilor cu autism în România”, în dezbatere la Craiova

0
521

dezbatereBiblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte astăzi, de la ora 11.00, sub egida Campaniei „Oamenii Timpului”, dezbaterea „neȘansa adulţilor cu autism în România”. Discuţiile se vor axa pe accesul egal la educaţie, tranziţia de la statutul de copil la cel de adult, impunerea drepturilor civile şi modalităţile de protecţie a persoanelor cu tulburare în spectru autist. Seara, de la ora 19.00, la Filarmonica „Oltenia” va avea loc un concert caritabil susţinut de pianista Raluca Știrbăţ, alături de Orchestra de Cameră a instituţiei, condusă de dirijorul Ivan Iliev. Aflată la a III-a ediţie, Campania „Oamenii Timpului” răsplăteşte profesionişti din România, Republica Moldova, Cernăuţi şi Diaspora care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală şi instituţională a spaţiului public românesc, în spiritul valorilor proprii unei societăţi democratice.

La dezbaterea „neȘansa adulţilor cu autism în România”, din cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului”, au confirmat prezenţa Luminiţa Sandu – psiholog, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR), filiala Craiova, Cristina Liberis – manager regional al Campaniei „Oamenii Timpului” pentru Bucureşti, Iuliana Gheorghe – inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Dolj, Claudia Măciucă – psiholog, şef serviciu Evaluare Complexă a Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, dr. Mihaela Sava – medic primar epidemiolog, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Ioana Stoian – director executiv, S.C. Administraţie Publică şi Asistenţă Socială Craiova. Moderator este Simona Muşuroi, jurnalist TVR Craiova, manager regional al Campaniei „Oamenii Timpului”.

«Într-o lume în care sistemul de valori are valenţe de multe ori reprobabile, consider Campania „Oamenii Timpului” o importantă cale de promovare a frumosului din jurul nostru. Suntem de multe ori înconjuraţi de oameni valoroşi, adevărate exemple demne de urmat, pe care însă nu-i vedem, fiind asaltaţi de non-valori. M-am alăturat Campaniei pentru a ajuta la descoperirea şi creşterea vizibilităţii acestor oameni. Cred cu tărie în puterea exemplului şi consider că acesta este cel mai important aspect al proiectului „Oamenii Timpului”», spune Alina Șerban, manager regional al Campaniei pentru Craiova.

Colocviile „Oamenii Timpului”, moderate şi gândite special pentru comunităţile în care activează de către managerii regionali, vor continua la Cluj-Napoca (22 septembrie), Sibiu (24 septembrie), Bucureşti (4 octombrie), Piatra Neamţ (7 octombrie), Iaşi (8 octombrie), Suceava (9 octombrie) şi Timişoara (15 octombrie).

Astă-seară, de la ora 19.00, în sala Filarmonicii „Oltenia” are loc un concert caritabil în beneficiul Centrului de Zi „Doctor Innocenzo Fiore” pentru Recuperarea Copiilor şi Tinerilor cu Autism din Craiova. Susţinut de pianista Raluca Știrbăţ, alături de Orchestra de Cameră a instituţiei (dirijor: Ivan Iliev), concertul propune spre audiţie Suita St. Paul, op. 29, nr. 2 de Gustav Holst; Simfonia nr. 25 în sol minor, K. 183 şi Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră, K. 466 de Wolfgang Amadeus Mozart.

Întâlnirile pianistei Raluca Știrbăţ (membră a Juriului Naţional al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria Societate civilă) cu publicul vor avea loc pe parcursul celei de-a doua părţi a lunii septembrie şi începutul lunii octombrie. Turneul Naţional a început pe 15 septembrie, la Constanţa, şi va continua la Cluj-Napoca (22 septembrie), Bucureşti (4 octombrie), Piatra Neamţ (7 octombrie), Iaşi (8 octombrie) şi Suceava (9 octombrie).