Săptămâna aceasta, Ministerul Sănătăţii a început procedura de achiziţie a dozelor de vaccin necesare campaniei din şcoli, urmând ca imunizarea propriu-zisă să demareze cel mai probabil în luna noiembrie.
Peste o lună şi jumătate, elevii de şapte ani vor trebui să facă vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), în timp ce şcolarii cu vârsta între 6 şi 8 ani, vaccinul polio inactivat. Pe de altă parte, în luna decembrie, elevii de 14 ani vor trebui să se vaccineze antidifterotetanic. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că au luat toate măsurile, astfel încât să nu existe sincope în derularea campaniei de vaccinare a elevilor. Numărul estimativ de doze pentru ROR este de 380.000, pentru dT – 340.000, iar pentru VPI – de 250.000.
Conform calendarului de vaccinări, pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial, imunizarea se face la vârstele de 7, 6-8 ani şi 14 ani. Astfel, pe lista de vaccinuri se regăsesc vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion, care se face la şapte ani – în clasa I, vaccinul polio-inactivat, care se administrează la vârsta de 6-8 ani şi vaccinul diftero-tetanic pediatric pentru adulţi, care se face la 14 ani – în clasa a VIII-a. În lipsa imunizării, medicii vorbesc de o serie de efecte nefaste. Spre exemplu, o fată care nu este vaccinată antirubeolic şi face apoi boala în timpul sarcinii riscă să nască un copil cu malformaţii.
Pentru prima dată, anul trecut, s-a inclus această vaccinare şi la copiii în vârstă de 6 ani, care sunt în clasa pregătitoare.