Mihai Fifor, secretar de stat în MAI: „Am insistat pe continuarea finanţării pentru Programul Operaţional de Dezvoltarea Capacităţii Administrative”

0
326

Marţi, 18 septembrie a.c., secretarul de stat în MAI Mihai Fifor, preşedintele PSD Craiova, a participat, alături de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, şi cel al Muncii, Mariana Câmpeanu, la o întâlnire cu reprezentantul Comisiei Europene, Phillipe Hatt, director al DC Employment, pentru a discuta modul în care trebuie să arate configuraţia programului operaţional finanţat din Fondul Social European pentru 2014-2020. Mihai Fifor este coordonatorul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA), care a fost elaborat pentru a contribui în mod substanţial la punerea în practică a priorităţii tematice „Consolidarea unei capacităţi administrative eficiente”, stabilită în Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR). 

Mihai Fifor

Necesitatea de a investi în capacitatea instituţională este recunoscută de Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea, în acele state membre unde performanţa socio-economică şi buna guvernare constituie câteva din principalele provocări. Dezvoltarea capacităţii administrative se referă la un set de schimbări structurale şi de proces care permit guvernelor să îmbunătăţească formularea şi implementarea programelor în vederea obţinerii de rezultate sporite. Luând în considerare analiza SWOT a situaţiei administraţiei publice din România, guvernul a identificat mai multe arii prioritare în care intervenţiile PO DCA sunt necesare şi pot avea cea mai mare valoare adăugată: consolidarea proceselor de luare a unor decizii eficiente şi consolidarea proceselor de responsabilizare care îmbunătăţesc eficacitatea organizaţională în cadrul administraţiei publice româneşti; îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei standardelor în furnizarea de servicii publice, cu accentul pus pe continuarea procesului de descentralizare.

„Singurul program ce nu a fost suspendat în România”

Marţi, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, cel al Muncii, Mariana Câmpeanu, şi secretarul de stat în MAI Mihai Fifor s-au întâlnit cu reprezentantul Comisiei Europene, Phillipe Hatt, director al DC Employment, pentru a discuta modul în care trebuie să arate configuraţia programului operaţional finanţat din Fondul Social European pentru 2014-2020. Mihai Fifor, în calitate de coordonator al PO DCA, a insistat pentru continuarea finanţării acestui program, fiind singurul nesuspendat şi cu succes în administraţia publică locală. „Marţi după-amiază ne-am întâlnit la sediul MAEUR cu reprezentantul Comisiei Europene, Phillipe Hatt, director al DC Employment, pentru a discuta modul în care trebuie să arate configuraţia programului operaţional finanţat din Fondul Social European pentru 2014-2020. La întâlnirea coordonată de domnul ministru al Afacerilor Europene, Leonard Orban, a mai participat şi doamna ministru Mariana Câmpeanu. Aici am insistat pe continuarea finanţării pentru Programul Operaţional de Dezvoltarea Capacităţii Administrative pe care îl coordonez în cadrul MAI şi în viitoarea etapă. Argumentele în favoarea acestui demers se leagă de faptul că în acest moment PO DCA este singurul program ce nu a fost suspendat în România, precum şi de succesul pe care acesta l-a avut în rândul administraţiei publice din ţară. Bilanţul AM PODCA este de 380 de proiecte finanţate, la care se adaugă alte 121 de proiecte în valoare de 190 de milioane de euro aflate în aşteptarea finanţării”, a declarat secretarul de stat în MAI, Mihai Fifor.

Se impune o îmbunătăţire în operarea sistemelor existente

În luna iunie a.c., situaţia pe PO DCA era următoarea: proiecte depuse –  1.371, cu o valoare eligibilă de 828,4 milioane de euro; proiecte respinse/retrase – 748, cu o valoare eligibilă de 220,1 milioane de euro; proiecte în evaluare – 106, cu o valoare eligibilă de 117,9 milioane de euro; contracte semnate – 356, cu o valoare eligibilă de 199,3 milioane de euro; proiecte în contractare – 31, cu o valoare eligibilă de 72,3 milioane de euro; proiecte evaluate cu punctaj peste 60 – 124, cu o valoare eligibilă de 196,8 milioane de euro; contracte reziliate – 6, cu o valoare eligibilă de 4,2 milioane de euro.

Analiza indică faptul că datele utilizate pentru toţi indicatorii de rezultat PO DCA pot fi colectate direct de la beneficiari, fără dificultate. Majoritatea sunt cuprinşi în cadrul proiectelor. Pentru unii indicatori de rezultat privind iniţiativele mai ample este necesară efectuarea unor sondaje. De asemenea, se impune o îmbunătăţire în operarea sistemelor existente. Aspectele specifice care trebuie abordate se referă la definirea mai clară a indicatorilor începând cu cererile de finanţare (din faza de evaluare tehnică şi financiară); corectarea erorilor de înregistrare a datelor în diferitele surse de informaţii şi actualizarea datelor înregistrate (armonizarea datelor din rapoartele de progres cu secţiunea cererii de finanţare destinată indicatorilor şi între rapoartele de progres aferente aceleiaşi cereri de finanţare).

Trei sectoare principale pentru descentralizare: sănătate, educaţie şi asistenţă socială

Eficienţa şi impactul PO DCA pot fi îmbunătăţite prin concentrarea sprijinului asupra anumitor sectoare-cheie. Pentru a identifica sectoarele prioritare pentru PO DCA a avut loc o consultare preliminară la nivel decizional, pe baza stadiului actual de dezvoltare a strategiilor de descentralizare, a responsabilităţilor din ce în ce mai mari ale administraţiei publice şi a contribuţiei generale la dezvoltarea socio-economică la nivel naţional (avându-se în vedere alocarea bugetară pentru aceste sectoare, numărul funcţionarilor publici care lucrează în aceste domenii, numărul instituţiilor subordonate şi dimensiunea grupului-ţintă – procent din populaţie care beneficiază de aceste servicii publice).

Guvernul României se va concentra pe trei sectoare principale pentru continuarea procesului de descentralizare şi creşterea calităţii serviciilor publice: sănătate, educaţie şi asistenţă socială. Şi alte sectoare pot primi suport pe durata implementării PO DCA, în funcţie de evoluţia condiţiilor socio-economice şi de situaţia existentă în administraţia publică. Programul va fi implementat prin trei axe prioritare, care sunt legate în mod direct de obiectivele specifice.