Mai mult alcool decât limita permisă, pe străzile din Craiova

0
333

O noapte aglomerată, pe holurile Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, după ce poliţiştii rutieri au depistat, în data de 18 spre 19 august, pe străzile din Bănie, nu mai puţin de patru şoferi care conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice, i-au condus pe aceştia la unitatea medicală pentru a le fi recoltate probe biologice. Printre ei, şi o tânără de 23 de ani. 

Efective din cadrul Biroului Rutier Craiova aflate în executarea atribuţiilor de serviciu în noaptea de sâmbătă spre duminică, l-au depistat pe Cosmin G., de 26 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe Strada “Matei Basarab”, având o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi noapte, poliţiştii rutieri au depistat-o în trafic şi pe Maria B., în vârstă de 23 de ani, din Craiova, pe Strada “Fraţii Goleşti” din municipiu, cu o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, Cătălin S., 25 de ani, din Craiova, aburit şi el de vaporii de alcool, s-a urcat la volanul unui autoturism, proprietate personală. Tras pe dreapta de un echipaj de poliţie, pe Bulevardul “Nicolae Romanescu” din oraş, s-a constatat că acesta avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. În plus, în urma testului cu aparatul alcooltest, a reieşit că avea o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 1 Craiova a oprit pentru control un autoturism la volanul cărui a fost identificat Nicuşor T., de 37 de ani, din comuna Goieşti. În urma testului efectuat pentru  determinarea alcoolemiei, rezultatul a indicat o concentraţie mai mare decât cea admisă.

Toţi cei patru şoferi au fost conduşi la spital pentru a le fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, poliţiştii întocmind pe numele lor acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice

Pe numele lui T.NICUŞOR a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.