CM de fotbal (F): Trei morţi la Auckland înaintea deschiderii

0
276

Cu numai câteva ore înaintea festivităţii de deschidere a Campionatului Mondial de fotbal feminin (ora 10.00 la Bucureşti), găzduit de Noua Zeelandă şi Australia, un bărbat a deschis focul în centrul oraşului Auckland ucigând trei persoane şi rănind alte şase, între care şi un ofiţer de poliţie. Evenimentul a avut loc în centrul oraşului Auckland, nu departe de hotelul la care este găzduită echipa Norvegiei trezită de elicoptere şi ambulanţe. Prin vocea premierului Noii Zeelande, Chris Hipkins, a reprezentanţilor FIFA, s-a precizat că tragedia nu modifică protocolul meciului de deschidere (Noua Zeelandă – Norvegia) sau al competiţiei. Făptaşul s-a izolat într-un lift şi a fost găsit decedat, la scurt timp. La Auckland este cazată şi reprezentativa SUA deţinătoarea titlului, care urmează să întâlnească sâmbătă reprezentativa Vietnamului

*

Cea de a 9-a ediţie a CM de fotbal feminin (20 iulie – 20 august) începe, cum spuneam, astăzi. Dată ca favorită este reprezentativa SUA, care aspiră la al 5-lea trofeu, după cele din 1991, 1995, 2015, 2019. Americancele sunt în grupa E alături de Portugalia, Vietnam şi Olanda. Alte echipe favorite sunt Anglia (grupa D – Danemarca, China, Haiti) Brazilia (grupa F – Franţa, Panama, Jamaica), Spania (grupa C – Croaţia, Zambia, Japonia) Franţa (grupa F), Germania (grupa G – Maroc, Columbia, Coreea de Sud) şi Suedia (grupa C – Africa de Sud, Italia şi Argentina).