Brexit: Solicitarea financiară a Franţei către Marea Britanie

0
338

frantaMinistrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a afirmat joi că Marea Britanie trebuie să achite ceea ce datorează la bugetul Uniunii Europene şi că acest fapt reprezintă o condiţie prealabilă non-negociabilă pentru convorbirile privind Brexit-ul, relatează agenţia Reuters. ”Voi spune ceea ce Margaret Thatcher (fost premier conservator britanic) obişnuia să spună: “Ne vrem banii înapoi”, a declarat Le Maire, răspunzând întrebărilor din partea parlamentarilor din comisia pentru afaceri economice, precizează Agerpres.

”Putem să discutăm tot timpul despre sumă, dar faptul că Marea Britanie trebuie să achite ceea ce datorează la bugetul Uniunii Europene este o condiţie prealabilă non-negociabilă la începutul discuţiilor privind Brexit-ul”, a afirmat Le Maire.

Uniunea Europeană doreşte ca Londra să accepte un proiect de lege care să acopere partea sa din angajamentele UE privind cheltuielile efectuate în timp ce Marea Britanie era membră a UE, o sumă despre care Le Maire spune că s-ar putea ridica la 100 milioane de euro.

”Achitarea de către Marea Britanie a restanţelor sale …. este o condiţie prealabilă non-negociabilă pentru orice discuţii despre viitorul relaţiilor noastre”, a mai spus ministrul francez.