60 de milioane de euro au fost atrase prin POR în judeţul Dolj

0
502

Consiliul de Dezvoltare Regională al ADR Sud – Vest Oltenia s-a întrunit joi, 18 iulie, într-o şedinţă ordinară, care a fost găzduită de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Craiova. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat după întrunirea Consiliului pentru Dezvoltare Regională al ADR Sud-Vest Oltenia, că Programul Operaţional Regional (POR) a constituit, pentru autorităţile administraţiei locale şi judeţene, piesa de rezistenţă în accesarea fondurilor europene. În acest sens, membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională, format din reprezentanţi ai administraţiei din Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, au adoptat o hotărâre prin care susţin majorarea alocărilor financiare pentru Programul Operaţional Regional. Această decizie va fi transpusă într-o scrisoare comună, care va fi adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pe de-o parte, şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, pe de altă parte.  

La întâlnirea desfăşurată joi au mai participat, pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, care asigură conducerea CDR, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, şi cel al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, primari şi viceprimari de comune şi oraşe din judeţele Olteniei.

„Întâlnirea găzduită de noul sediu al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din Craiova a fost benefică, pentru că am avut posibilitatea să trecem în revistă câteva obiective importante pe care autorităţile din cele cinci judeţe ale Olteniei le-au realizat prin intermediul fondurilor europene în perioada 2007-2013. Remarc şi deschiderea gazdei noastre de astăzi spre accesarea programelor comunitare, conducerea Universităţii din Craiova regăsindu-se, de altfel, printre performerii atragerii de fonduri nerambursabile. Sigur că Programul Operaţional Regional rămâne în continuare, aşa cum rezultă şi din sinteza ADR Sud-Vest Oltenia, piesa de rezistenţă a fondurilor europene pentru autorităţile publice locale. Pentru regiunea Oltenia, valoarea fondurilor europene atrase numai prin POR prin cele 430 de proiecte depuse şi contractate se ridică la aproape 600 de milioane de euro”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

„POR a fost un real succes”

Totodată, şeful administraţiei publice judeţene a mai spus că nu există vreun alt program cu finanţare europeană în România care să fi fost implementat mai bine decât Programul Operaţional Regional. Din acest motiv, pentru perioada 2014-2020 va fi solicitat un buget mai mare. “POR a fost un succes şi pentru că a venit foarte aproape de cetăţean. Sunt motive puternice, care ne-au determinat pe noi, membrii CDR din Oltenia, să iniţiem un demers prin care să solicităm majorarea fondurilor alocate pentru POR.  În acest sens, am adoptat o hotărâre comună prin care solicităm Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice alocarea unui buget mai mare pentru acest program în perioada 2014 – 2020. Cred că acest demers al nostru este în asentimentul şi chiar în interesul tuturor conducătorilor administraţiei publice, aşa că vom solicita printr-o scrisoare sprijinul pentru iniţiativa noastră şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, care are un cuvânt greu. POR a oferit autorităţilor locale şi judeţene un instrument viabil de dezvoltare durabilă a comunităţilor, pentru că ne-a dat şansa, celor care ne aflăm în fruntea administraţiei, să aducem finanţare pe care, în mod normal, nu am fi putut s-o obţinem de la bugetul naţional. Prin intermediul POR, Consiliul Judeţean Dolj a reuşit să reabiliteze o serie de drumuri judeţene şi aş aminti Craiova – Segarcea – Cârna sau pe cel care pleacă din Craiova, traversând localităţile Breasta, Predeşti, Brabova, Seaca de Pădure, Carpen, Cleanov, şi ajunge la limita cu judeţul Mehedinţi, să restaureze clădiri de patrimoniu, adevărate bijuterii arhitecturale – Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă – sau să se implice în îmbunătăţirea infrastructurii medicale, prin modernizarea Ambulatoriului de specialitate din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Sunt aproape 60 de milioane de euro pe care Consiliul Judeţean i-a adus în Dolj prin Programul Operaţional Regional. Mult, puţin, nu pot aprecia, dar cu siguranţă este peste ceea ce judeţul Dolj ar fi putut să obţină de la bugetul de stat”, a mai spus Ion Prioteasa.

Succesul implementării, datorat bunei conlucrări între administraţii

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj e de părere că succesul implementării POR în judeţele Olteniei se datorează bunei conlucrări care a existat între administraţiile din Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, pe de-o parte, şi între autorităţile publice locale şi ADR S-V Oltenia, pe de altă parte. “Cu acest prilej am decis să ne întâlnim mai des, astfel încât, de comun acord, să stabilim proiectele strategice, adică acelea care trebuie implementate în comun de cel puţin două judeţe. Cel mai facil exemplu ar fi cel al unui drum judeţean a cărui reabilitare este executată în interiorul unui judeţ până la limita acestuia, lucrare care ar trebui să fie preluată şi continuată de judeţul vecin. Totodată, la întâlnire au fost trasate câteva linii directoare legate de finanţările europene care vor putea fi atrase în perioada 2014-2020. Doamna director Marilena Bogheanu şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia coordonează elaborarea unui Plan de Dezvoltare Regională, în care vor fi inserate elemente semnificative, cum ar fi analiza socio-economică şi o analiză SWOT a regiunii, strategia de dezvoltare regională, precum şi o listă orientativă a proiectelor pe care le considerăm esenţiale pentru întreaga noastră regiune”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.