Craiova îl revendică pe poetul Adrian Păunescu

0
409

Festivalul Internațional „Adrian Păunescu” a debutat, ieri-seară, într-o atmosferă emoționantă. Invitații de peste hotare, academicieni, scriitori, poeți, critici literari, nume mari ale scenei teatrale românești, au luat un loc în Sala Mare a Primăriei Craiova, pentru a evoca personalitatea electrizantă a poetului Adrian Păunescu.

Despre Adrian Păunescu s-a vorbit la modul prezent, toți participanții fiind convinși că poetul nu a murit, ci doar se odihnește, pentru că a muncit foarte mult, dovadă opera sa și implicarea civică pe care a avut-o. În sală s-a aflat și familia acestuia, soția Carmen Păunescu și fiica cea mică, Ana-Maria Păunescu, care au venit cu ultimul număr din revista „Flacăra”, în care se găsește și ultimul articol, o scrisoare tulburătoare a mezinei adresată părintelui său.

„Suntem mândri că ne aflăm la Craiova, județul în care a copilărit poetul, cel care, prin istoria lui bogată, a dat mari, ilustre și neegalate personalități ale culturii românești. Dar cel mai legat de cultura națională, de sufletul acestui neam, de poezie, de publicistică și oratoria românească este Adrian Păunescu. Aș spune că a fost ultimul mare orator român din aceste vremuri. Suntem convinși că Oltenia va rămâne apropiată și fidelă lui Adrian Păunescu pentru a-i răsplăti cu generozitate ceea ce el a făcut pentru ea”, a spus, în cuvântul de deschidere, academicianul Victor Crăciun.

Primarul Craiovei: „Sperăm ca acest festival să devină o tradiție”

Primarul Lia Olguța Vasilescu le-a mulțumit apoi invitaților de peste hotare, personalități ale vieții culturale din Moldova, Bulgaria și Serbia, că au bătut atâta drum pentru a-l sărbători pe Adrian Păunescu la Craiova. „Vă mulțumesc că ați venit să îl sărbătorim pe Adrian Păunescu, poetul pe care noi îl revendicăm ca fiind un poet al Craiovei, oraș care a intrat în competiția pentru Capitală Culturală Europeană a anului 2021. Nu vor rămâne doar o statuie și o stradă care îi vor purta numele, ci pentru Craiova va fi mereu copilul cel mai rebel cu care ne vom mândri totdeauna. De ce am făcut acest festival acum? Pentru că se împlinesc 70 de ani de la nașterea marelui poet. Sperăm ca acest festival să devină o tradiție și să dăinuie mulți ani de acum înainte”.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, i-a invitat pe participanți să se bucure de acest moment cultural care ia naștere, odată cu această primă ediție, în Bănie: „Ne bucurăm foarte mult că am reușit să ne strângem în această sală ca să ne amintim personalitatea omului extraordinar care a fost Adrian Păunescu. Nu pot să vorbesc de Adrian Păunescu la trecut și cred că această mișcare culturală care ia naștere la Craiova e cea mai bună dovadă că flacăra poetului arde în continuare, luminând la fel ca înainte”.

În sală a putut fi văzută și fața strălucitoare a actorului Dorel Vișan, cel care va recita în această seară din poeziile lui Adrian Păunescu, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”. Într-o atmosferă caldă, însuflețită de spiritul poetului, a debutat și concursul de poezie, care, așa cum au mărturisit membrii juriului, se bucură de o neașteptată valoare literară.