Oltenii deschid balul!

0
353

Noua ediţie a campionatului Ligii I, a 95-a, va debuta astăzi cu întâlnirile de la Târgu Jiu şi Severin, unde Pandurii şi Gaz Metan vor înfrunta pe „U” Cluj, respectiv pe Dinamo Bucureşti. Neinsistând pe disputa de pe municipalul gorjean, una în care oamenii lui Grigoraş pornesc drept mari favoriţi în faţa „sepcilor roşii”, statut conferit după ce Claudiu Niculescu a pierdut mai mult de o echipă în această vară, toţi luaţi de fostul patron Florian Walter la Petrolul, adevăratul meci pentru întreaga naţie olteană va avea loc pe celălat municipal, cel severinean. Doar în fief-ul noii promovate vine rivala de moarte, Dinamo. Un joc, inutil de adăugat, infernal pentru echipa condusă de Marian Bondrea, tehnician care a primit însă ieri şi o veste bună. Omologul său de pe banca „câinilor”, Dario Bonetti, nu va putea conta pe tânărul Cosmin Matei şi, cel mai probabil, nici pe senegalezul Issa Ba, ambii accidentaţi la meciul din Supercupă cu CFR Cluj. Situaţie în care, italianul ar putea trimite în teren următorul 11: Bălgrădean – Nica, Luchin, D. Grigore, Pulhac – C. Munteanu – L. Rus, Boubacar, Alexe – Ţucudean, M. Niculae. De cealaltă parte, Marian Bondrea este de aşteptat să arunce în luptă formaţia de început din amicalul disputat sâmbăta trecută contra Romei, adică Şteţca – Mitici, Bălan, Ninu, Bălace – Pătraşcu – Neacşa, Moutinho, Olah, Zaharia – Vancea.

Partida se va juca mai mult ca sigur cu casa închisă, până ieri epuizându-se cea mai mare parte din cele 15.800 de tichete scoase la vânzare de gruparea mehedinţeană.