Sfântul Ilie este, prin excelenţă, patronul verii, al arşiţei şi frământărilor atmosferice. Luptător cu forţele răului, el poate fi şi un adversar al oamenilor, dacă aceştia nu îi respectă ziua, prin incendiile şi grindina pe care le poate trimite asupra recoltelor. Din categoria ofrandelor rituale din această zi amintim împărţirea fructelor – îndeosebi a merelor, care nu se mănâncă până în acest moment, eventual până la Sf. Petru – un alt patron al grindinii. Fie că-i cinstim sau nu ziua, pare-se că Sf. Ilie îşi va arăta astăzi puterile: averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, ba chiar şi căderi de grindină sunt semnalate de ANM într-o avertizare meteo „Cod galben” valabilă de ieri, de la prânz, până mâine la ora 18.00…
Se spune că Dumnezeu i-a dat Sfântului Ilie tunetul, să trăsnească şi să fulgere după diavol. Şi Ilie, când a început să tune, credeai că se prăpădeşte lumea. De aceea Dumnezeu, văzând că Ilie este prea puternic, i-a luat mâna dreaptă şi piciorul drept, lăsându-l aşa. Astfel, ciung şi şchiop, este şi acum; de aceea nu poate umbla singur, ci, când voieşte să pornească în goană după draci, se urcă în carul său. Sf. Ilie e geambaş mare, are căruţă cu cai de scot foc pe nări. Sunt potcoviţi cu potcoave de argint şi, când îi goneşte, bat din copite şi scapără şi de aceea se văd fulgerele. Şi când aleargă căruţa prin cer, face mare hărmălaie, că-s drumurile rele. La noi pe pământ se aude atunci tunând. Când fulgeră, poporul zice că Sf. Ilie a trăsnit un drac. Când trăsneşte, dă cu săgeata cea în trei dungi, ca sticla. Ea se bagă în pământ de nouă stânjeni. La nouă ani iese de tot din pământ. Cine o află o păstrează şi, când are junghiuri, o bagă într-un pahar cu apă, apoi bea apa de pe ea şi se vindecă.
Se mai zice că Sf. Ilie nu ştie când e ziua lui, căci, dacă ar şti, ar face, de bucurie mare, un chef şi o veselie de s-ar prăpădi lumea. El întotdeauna îl întreabă pe Dumnezeu:
– Când e ziua mea, Doamne?
– Mai este, Ilie, mai este, îi răspunde Dumnezeu.
După ce mai trec câteva zile, Sf. Ilie merge din nou la Dumnezeu şi îl întreabă:
– Mai este, Doamne, pân’ la ziua mea?
– Apoi, Ilie, ziua ta a trecut, aşteaptă acum pe cea care vine la anul.
Atunci, Sf. Ilie, de ciudă şi de necaz, porneşte tunetele şi fulgerele care răscolesc pământul. Atunci încep ploile de după Sf. Ilie.
În ziua de Sf. Ilie e bine să duci mere la biserică sau întâi să le dai de pomană şi apoi să mănânci. Zice-se că dintâi şi-ntâi din măr Sf. Ilie a gustat. Mărul e copacul Sf. Ilie, de aceea Dumnezeu i-a spus: „Apoi dar, Ilie, până-n ziua ta să nu se mănânce merele, tocmai de ziua ta să guste întâi”. Dacă nu duci poame la biserică în ziua de Sf. Ilie, copacii nu mai rodesc anul viitor.
***
- Sf. Ilie are şapte tunuri: de ploaie, de secetă, de foamete, de holeră de boli, de moarte şi de bătălie; cu ele orânduieşte el.
- În ziua de Sf. Ilie nimănui nu-i e îngăduit să lucreze, din pricina pietrei şi focului iscat de trăsnet.
- Pe Sf. Ilie îl cinstesc mai ales cojocarii, ca să le meargă bine.
- Cine nu-l ţine nu are noroc la albine, căci, când roiesc, matca nouă dimpreună cu albinele zboară în pădure sau în altă parte.
- Dacă va tuna de Sf. Ilie, alunele şi nucile vor fi seci sau viermănoase.
