Ţigarete de contrabandă, descoperite de poliţiştii de frontieră de la Calafat şi Bechet

0
473

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin și din Punctul de Trecere a Frontierei Bechet au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unui autoturism și a unui autocamion, 19.000 de țigarete (950 de pachete), în valoare de aproximativ 22.380 lei.

Astfel, pe 19 iunie,   în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, s-a prezentat,  pe sensul de intrare în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 44 de ani, aflat la volanul unui autoturism, care circula pe ruta Bulgaria-Germania.

 

În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români și bulgari a descoperit, ascunse printre bagajele personale, în două genți, cantitatea totală de 15.200 de țigarete (760  de pachete ), diverse mărci, având aplicat timbru fiscal bulgăresc, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 17.480 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști în vederea continuării cercetărilor. “În cauză, față de șoferul bulgar a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca,  la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de Parchet competentă. Cu o seară înainte, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 62 de ani, care conducea un autocamion, înmatriculat în Turcia.

În urma efectuării controlului de frontieră, poliţişti de frontieră români și bulgari au descoperit, disimulate în interiorul saltelei din patul aflat în cabina autocamionului, 3.800 țigarete (190 de pachete), diverse mărci, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 4.900 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști, iar cetățeanul turc a fost sancționat contravențional”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.