Amplă razie în Craiova

0
959

Peste 80 de polițiști din cadrul structurilor de Ordine publică, Economic, Rutieră, Investigații criminale, Conductori câini, dar și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Dolj au desfășurat, ieri, o amplă razie în Craiova, scopul urmărit fiind protejarea populației de anumite practici comerciale ilicite, prevenirea faptelor comise cu violență, dar și a ilegalităților comise în alte domenii. Au fost verificate 27 de societăți comerciale și aproximativ 60 de persoane fizice. De asemenea, în cadrul filtrelor organizate, polițiștii au controlat aproximativ 30 de autoturisme și au legitimat peste 130 de persoane.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 160.000 de lei, iar ca măsuri complementare au fost confiscate produse alimentare și nealimentare în valoare de aproximativ 19.000 de lei, dar și suma de 3.500 de lei.

Polițiștii au constatat și trei infracțiuni, fiind depistați agenți economici care desfășurau acte de comerț cu bunuri care prezentau însemnele unor mărci celebre, fără a putea prezenta documente care să ateste autenticitatea acestora. Astfel, în cadrul dosarelor penale întocmite, polițiștii au indisponibilizat peste 650 de articole vestimentare, cosmetice și încălțăminte, valoarea acestora fiind de 69.000 de lei.