Parcările prin sms, element cheie al planificării mobilității urbane

0
518

Parcarea este una dintre cele mai importante probleme ale planificării transportului în orașe. Are un impact asupra planificării urbane și interacționează cu transportul public, parcarea prin sms fiind un element cheie al planificării mobilității urbane.

Astfel, parcarea prin sms este acum folosită în peste 45 de orașe din România, aceeași modalitate de plată pentru parcări fiind folosită și în alte țări europene precum Franța, Spania, Ungaria. Aplicația care permite plata prin sms a parcărilor are scopul principal de a ușura viața șoferilor: aceștia achită parcarea în câteva secunde, există o evidență foarte clară a tuturor plăților efectuate și se economisește timp, deoarece poate fi plătită de oriunde și poate fi prelungită oricând.

Oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor pe teritoriul municipiului Craiova sunt reglementate prin Regulamentul privind utilizarea locurilor publice destinate parcărilor auto aflate pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova.

Regulamentul privind aplicarea taxei pentru parcarea autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Craiova s-a emis în baza competenţelor generale pe care le are autoritatea publică locală, în calitate de administrator al infrastructurii edilitar-urbane din municipiul Craiova şi se aplică tuturor utilizatorilor autovehiculelor, în scopul parcării pe domeniul public.

Ulterior intrării în vigoare a prevederilor Regulamentului, s-a constatat o îmbunătăţire semnificativă a fluenţei traficului în zona centrală a municipiului, prin organizarea eficientă a sectoarelor destinate parcărilor cu plată şi prin anularea posibilităţilor de oprire sau staţionare pe benzile adiacente parcărilor.

Urmare instituirii parcărilor publice cu plata prin SMS organizate pe str. A.I. Cuza, str. Romul, şi str. C.S. Nicolaescu Plopşor au fost înregistrate aspecte favorabile privind creşterea capacităţii de preluare a traficului rutier, fluenţa condiţiilor de deplasare pentru vehicule, creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic precum şi posibilitatea concretă de folosire a acestor parcări de către o largă categorie de cetăţeni printre care şi un număr important de turişti.

De asemenea, a fost înregistrată o creştere semnificativă a gradului de ocupare a parcării subterane amenajate în zona Teatrului Naţional Marin Sorescu, aspect benefic având în vedere faptul că acest obiectiv de investiții trebuie să asigure îndeplinirea indicatorilor de performanţă stabilite prin proiect.

Consiliul Local al Municipiului Craiova a aprobat, în 2017, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru polul de Creştere Craiova, ce constituie un document strategic şi un instrument pentru dezvoltarea unor politici elaborate având rolul de a îndeplini necesităţile de mobilitate a oamenilor şi companiilor din oraş şi din zonele învecinate, pentru o mai bună calitate a vieţii, contribuind în acelaşi timp la atingerea obiectivelor europene în termeni de eficienţă energetică şi protecţie a mediului.

Principalele modificări pe care le aduce Regulamentul sunt următoarele:

  1. accesibilitate – asigurarea că tuturor cetăţenilor le sunt oferite opţiuni de transport care să le permită accesul la destinaţiile şi serviciile esenţiale;
  2. siguranţă şi securitate – îmbunătăţirea siguranţei şi a securităţii;
  3. mediu – reducerea poluării aerului şi a poluării fonice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de energie;
  4. eficienţă economică – sporirea eficienţei şi rentabilitatea transportului de persoane şi bunuri;
  5. calitatea mediului urban – contribuţia la creşterea atractivităţii şi calităţii mediului şi peisajului urban, în folosul cetăţenilor, al economiei şi al societăţii în ansamblu.

De asemenea, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polul de creştere Craiova cuprinde o serie de măsuri privind eliminarea parcărilor neregulamentare, instituirea unor taxe pentru parcare, controlul accesului şi implicit al parcării în zonele centrale ale municipiului.

Având în vedere toate aceste aspecte, Primăria Municipiului Craiova anunță conducătorii auto că, începând de sâmbătă, 22.06.2019, se va extinde în zona centrală parcarea prin SMS pe următoarele străzi:

Eugeniu Carada, sectorul de drum cuprins de la intersecția str. Simion Bărnuțiu până la intersecția cu str. M. Kogălniceanu (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale);

  • Mihail Kogălniceanu, sectorul de drum cuprins de la intersecția str. Eugeniu Carada până la intersecția cu str. Unirii (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale);
  • Mitropolit Firmilian, sectorul de drum cuprins de la intersecția str. M. Kogălniceanu până la intersecția cu str. 24 Ianuarie (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale;
  • Unirii, sectorul de drum cuprins de la intersecția str. Mihail Kogălniceanu până la intersecția cu str. Bujorului (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale);
  • Sf. Dumitru, sectorul de drum cuprins de la intersecția str. Unirii până la intersecția cu str. Matei Basarab (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale);
  • Mihai Viteazul, sectorul de drum cuprins de la intersecția cu str. Unirii până la intersecția cu str. Ion Maiorescu în parcările situate în partea dreapta pe sensul de mers (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale);
  • Matei Basarab, sectorul de drum cuprins de la intersecția bld. Știrbei Vodă până la Piața Veche (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale);
  • Ion Maiorescu, sectorul de drum cuprins de la intersecția str. Popa Șapcă până la intersectia cu str. Madona Dudu (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale);
  • Stirbei Vodă, sectorul de drum cuprins de la intersectia str. Unirii până la intersecția cu str. M. Basarab (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale);
  • A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins de la intersectia str. Arieș până la intersecția cu str. N. Bălcescu, în parcările adiacente sensului de mers către Calea București (program 08:00-18:00 de luni – vineri, cu excepția sarbătorilor legale).

Plata parcării se realizează prin trimiterea unui SMS la numărul scurt 7420 în care este menţionat codul aferent parcării şi numărul de înmatriculare al maşinii