Premierul Viorica Dancilă a declarat zilele trecute la un post de televiziune că în acest exerciţiu bugetar nu au mai rămas bani suficienţi pentru construirea celor trei spitale regionale şi că banii alocaţi au fost cheltuiti pe documentaţie, dar că a propus ca sumele necesare să fie accesate pe următorul exerciţiu bugetar. Mai mult, a spus că a avut chiar şi o discuţie cu pe acest subiect, cu comisarul European Corina Creţu.
“Am avut o discuţie cu doamna comisar european Corina Creţu, la Guvern, legată de cele trei spitale regionale, pentru mine ca premier, pentru Guvernul României era foarte important să avem cele trei spitale. Pentru cele trei spitale a fost alocată suma de 150 milioane euro. Toată documentaţia a fost 130 milioane de euro. Un spital este evaluat la 460 milioane euro. Trei spitale se duceau la un miliard şi ceva de euro. Statul român nu îşi permite. Atât au costat. Am vorbit cu doamna Corina Creţu ca din suma rămasă să facem studii de fezabilitate, documentaţia şi în următoarea proiecţie bugetară să accesăm cele 460 milioane de euro”, a declarat Viorica Dancila. Premierul a mentionat ca se poarta discutii ca unele spitale sa fie construite in parteneriate.
Corina Creţu : Comisia Europeană nu a fost notificată
Comisarul European Corina Creţu a avut o reacţie rapidă la cele menţionate mai sus şi a precizat că, din păcate, Comisia Europeană nu a fost notificată în legătură cu decizia Guvernului de la București de a cheltui banii europeni alocați în actualul exercițiu bugetar pentru spitalele regionale doar pentru documentație și nu este de acord cu acest lucru. Ea mai spune că a avut ultima discuție cu Viorica Dăncilă pe tema spitalelor regionale în anul 2018. “Am văzut și eu poziția doamnei prim-ministru, dânsa se referea la o discuție pe care într-adevăr am avut-o la Palatul Victoria în data de 18 februarie 2018. Este vorba de o discuție pe care am avut-o la începutul mandatului său. După acea întâlnire am spus public că mă îngrijorează foarte tare stadiul întârziat al celor trei spitale regionale. Am discutat atunci diferitele posibilități. Din păcate constat că o luăm mereu de la zero, cu o discuție absurdă, pentru că am avut această discuție, după care în martie i-am trimis doamnei prim-ministru o scrisoare în care am întrebat-o, având în vedere variantele luate în calcul în discuție, care este decizia Guvernului României. Nu am primit răspuns la acea scrisoare, noi, Comisia Europeană. Am revenit cu încă o scrisoare în aprilie anul acesta. Este vorba de clarificări pe care Comisia Europeană le-a cerut de un an și jumătate”, a declarat oficialul European.
“Soluţia este simplă : trebuie schimbat beneficiarul”
La rândul său, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, care a făcut mai multe interpelări pe acest subiect, ce au fost adresate atât reprezentanţilor Guvernului României, cât şi Comisiei Europene, dar şi altor factori de decizie, a declarat astăzi, că din păcate, ceea ce a spus premierul României, dar şi fostul ministru al Fondurilor Europene, în legătură cu spitalele regionale, nu este o surpriză. Europarlamentarul liberal Marian Jean Marinescu s-a adresat în scris Comisiei Europene și Ministerului Sănătății și a livrat soluțiile pentru accesarea directă a fondurilor pentru spitalul Regional Craiova. Domnia sa a anticipat că aici se va ajunge, dar de fiecare data a fost contrazis. “Ceea ce au făcut aceste doamne oamenilor, cetăţenilor acestor ţări, contribuabililor este inadmisibil. Am spus-o şi înainte de Campania electorală şi în timpul campaniei şi voi continua să spus că nu avea cum să se facă dacă în bugetul județului și al Guvernului nu sunt alocate co-finanțările naționale pentru proiectul spitalului. Au fost doar minciuni. Ar trebui să plece acasă şi să-i lase pe alţii. Poate alţii se pricep mai bine la absorbţia fondurilor europene. Soluţia este simplă şi era simplă. Trebuie schimbat beneficiarul. Trebuia schimbat Ministerul Sănătăţii cu administraţiile judeţene, dar nu au vrut să facă. Nici nu ştiu ce este…rea voinţă, prostie, indolenţă. Vă voi adresa săptămâna viitoare atât ministrului Sănătăţii, cât şi Comisiei Europene şi nu în ultimul rând, premierului României. Craiova are nevoie de spital regional, Oltenia are nevoie de spital regional….”