În Austria, alb-albaştrii se antrenează cu gândul la podium

0
310

Zlatinski şi Calancea au fost incluşi de LPF în cea mai bună echipă a străinilor Ligii I din sezonul trecut

zlatanLocul 5 a fost cel mai bun ocupat de Universitatea Craiova de la revenirea în Liga I, „performanţă” obţinută în două sezoane: 2015 şi 2017. Dacă Devis Mangia a anunţat la învestirea oficială că-şi doreşte ca echipa să facă măcar un pas în faţă, alb-albaştrii îşi doresc să urce în sfârşit pe podium. Sunt declaraţii optimiste şi aproape identice provenite din cantonamentul din Austria, unde lotul ticsit cu juniori al Craiovei se află în pregătire.  „Obiectivul nostru ca echipă este să jucăm toţi cât m ai bine şi să ne clasăm sezonul viitor pe unul dintre primele trei locuri din campionat. Personal îmi doresc să dau mai mult pentru echipă. De asemenea, îmi doresc ca suporterii să ne susţină ca şi până acum din primul până în ultimul minut şi să vină peste tot pe unde jucăm” a declarat bulgarul Hristo Zlatinski. Şi coechipierul său, Marius Briceag, a spus cam acelaşi lucru: „Ne pregătim foarte bine şi sperăm ca atunci când începe noul sezon să fim în formă maximă şi să obţinem rezultate foarte bune. Pe plan personal îmi doresc să fiu sănătos, iar cu echipa să ne clasăm pe unul dintre primele trei locuri la finalul campionatului.”

Zlatinski a fost inclus în cea mai bună echipă a străinilor din Liga I, întocmită de LPF, în care se mai află şi un alt jucător al Craiovei, portarul Calancea. Acest cel mai bun 11 din sezonul trecut al străinilor arată astfel: Calancea – Romera, Trtovac, Boli, Momcilovic – Nascimento, Zlatinski, Boldrin, Eric – Nemec, Gnohere.

Pedrazzini îl avertizează pe Mangia: „Presiunea e mai mare ca în Italia”

Altfel, fostul antrenor de la FCSB, Massino Pedrazzini, i-a făcut o scurtă caracterizare noului antrenor al Craiovei, compatriotul său, Devis Mangia: „ Ne despart două generaţii, dar am auzit foarte multe despre Mangia. Este un antrenor foarte bine pregătit, pragmatic, a avut rezultate pe teren, dar s-a remarcat şi prin faptul că are o relaţie foarte bună cu jucătorii, ştie să formeze şi să crească tinerii. Aceste calităţi l-au făcut să ajungă să fie şi selecţioner la tineret. La Palermo nu l-a ajutat deloc conjunctura, dar este un antrenor foarte bine pregătit, sper că va face treabă bună în Liga 1. El va trebui să gestioneze cu tact presiunea ce se va exercita asupra sa. Presiunea va fi mai mare ca in Italia, pentru că în afară de presă, suporteri, aici presiunea vine de peste tot, de la toţi oamenii aflaţi în fenomen. Nu-i va fi uşor”.

ŢSKA Sofia, primul adversar al Ştiinţei în Austria

Primul meci amical al Universităţii Craiova în stagiul din Austria va fi împotriva formaţiei bulgare ŢSKA Sofia, vineri, 23 iunie, de la ora 19, în localitatea Volders. Iniţial, alb-albaştrii trebuiau să joace împotriva ruşilor de la Zenit St. Petersburg, dar aceştia s-au răzgândit. La ŢSKA Sofia a evoluat, între 2009-2015, stoperul Ştiinţei, Apostol Popov. Bulgarii au disputat deja două amicale în Austria: 3-1 cu Wacker (Austria) şi 2-0 cu Gabala (Kazahstan). ŢSKA Sofia a terminat sezonul trecut pe locul secund, după campioana Ludogoreţ Razgrad. În primele etape de campionat, antrenorul echipei a fost Eduard Iordănescu, înlocuit cu cel actual, Stamen Belcev. Acesta are în lot câţiva jucători străini: portughezii David Simao, Ruben Pinto şi Arsenio, camerunezul Boumal, columbianul Culma, ecuadorianul Mercado, brazilianul Karanga şi congolezul Koubemba. ŢSKA Sofia are 31 de titluri de campioană în Bulgaria, 10 Cupe şi 4 Supercupe, iar în sezonul 1981-1982 a acces în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Totuşi, după retrogradarea echipei în liga a III-a, ŢSKA Sofia a fuzionat cu Litex Loveci pentru a revenit în primul eşalon.