Turcia acuzată ca trage în plin în refugiaţii sirieni

0
406

turciaCel puţin opt sirieni, printre care patru copii, au fost împuşcaţi de grăniceri turci în timp ce încercau să fugă din ţara lor în război duminică în zori, a informat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP. Opoziţia siriană în exil, susţinută de Turcia şi cu sediul la Istanbul, a anunţat la rândul său un bilanţ cu 11 morţi. Aceasta a denunţat ieri această “tragedie”, lansând un apel ţărilor “prietene” să efectueze o anchetă şi să dea indicaţii pentru ca acest gen de incidente să nu se mai repete. “Informaţiile potrivit cărora grănicerii turci ar fi deschis focul asupra unor sirieni la frontieră nu reflectă realitatea”, a reacţionat la rândul său Ministerul turc de Externe într-un comunicat. Turcia acţionează “pentru a-şi apăra frontierele de orice activitate ilegală, cum ar fi contrabanda şi terorismul”, a adăugat acesta fără alte detalii. “Opt civili, dintre care şase din aceeaşi familie, au fost ucişi, iar alţi opt au fost răniţi când grănicerii turci au deschis focul asupra lor în timp ce încercau să pătrundă pe teritoriul turc” în provincia Idleb (nord-vest), a menţionat OSDO. Printre victime sunt patru copii, a precizat Observatorul, adăugând că unii răniţi se află în stare gravă. Ankara a dezminţit în repetate rânduri unele rapoarte, printre care ale Human Rights Watch (HRW), indicând că grăniceri turci deschid focul asupra civililor sirieni care încearcă să treacă în Turcia. Victimele de duminică erau deplasaţi părăsind regiunea Manbij din nordul Siriei, unde o ofensivă a forţelor sprijinite de Washington este în curs de la 31 mai pentru a cuceri acest fief al grupării Statul Islamic, a informat OSDO care dispune de o vastă reţea de surse în întreaga ţară.